14 / 325
non-perceptiv? Desigur, acest lucru este extrem de dificil, deoarece
subtilitatea actului perceptiv implică, aproape obligatoriu, o însumare a
senzaţiilor organice și a proceselor mentale, astfel încât este aproape
imposibil de a detașa cele două aspecte. Ele pot fi mai mult sau mai puţin
implicate una sau alta, dar nu separate în totalitate. De altfel, actul
cunoșterii în sine se restrânge în limitele percepţiilor organice ale corpului
nostru și a „prelungirilor” lor, respectiv al instrumentelor și
echipamentelor tehnice, care și ele, la rândul lor, sunt în cea mai mare
parte modele sofisticate ale universului senzitiv uman.
Măsura cunoașterii umane este, într-un fel, modelată „după chipul și
asemănarea” percepţiilor noastre, așa încât „obiectivitatea” lucrurilor se
regăsește în acest univers. Nu avem indicii și repere ale realităţii de
dincolo de sistemul nostru natural de evaluare și înţelegere a lucrurilor
decât doar acea extensie metafizică a universului spiritual, care, prin
inefabilul său, suscită un alt tip de percepţie, oarecum extrasenzorială,
măsură a unor simţuri nedefinite, cumva extracorporale, ca atare
neverificabile în imediat prin mecanismul tăios al raţiunii.
Arnheim explorează în studiul său și nuanţele acestui proces,
complexitatea sa, afirmând: „o examinare mai aprofundată a datelor
experimentale ne-a condus spre a suspecta că imaginile mentale ar putea
în fapt să fie un instrument mult mai subtil, capabil a servi un tip de
abstracţie mai puţin primitivă.”
3
Desigur, Rudolf Arnheim nu se referă la simbolurile convenţionale
(matematice, literare etc), ci la imaginile mentale ale lumii materiale, la
eficienţa lor și la modul în care fenomenul de abstractizare poate fi mai
mult sau mai puţin rafinat, astfel încât formele rezultate să redea nu numai
materialitatea obiectelor, ci, mai ales, spiritul lor. El aprofundează
fenomenologia psiho-fiziologică a văzului pentru a putea înţelege cât mai
exact raportul dintre imagine și gândire, felul și rolul pe care imaginea îl
are în procesul gândirii. Amintind studiile de psihologie dedicate văzului,
în secolul trecut, autorul face următoarea observaţie:
„Pe cât de clar o permit cuvintele, Titchener
4
remarca că
imperfecţiunea imaginii mentale nu este o simplă afacere de fragmentare
3 Rudolf Arnheim, op. cit., p. 67
4 Edward Bradford Titchener (1867 – 1927), profesor de psihologie, iniţiatorul psihologiei
de laborator în Statele Unite.