18 / 325
Când spune „imaginea mai clară”, Arnheim nu se referă la noţiunea
de claritate a imaginii din punctul de vedere al acuităţii vizuale, ci se
referă la faptul că imaginea este „mai clară” conceptual, ca sens general al
formei sale, ca element dinamic superior în procesul gândirii și
comunicării. Însă această simplificare formală, „geometrizare” a imaginii,
crește prin inducţie senzorială, potenţialul său de reflecţie, fenomen ce
pare a fi expresia unei interesante translaţii, prin care, adesea, acest
„ascendent” al registrului raţional este dobândit în detrimentul celui
emoţional.
De altfel, Rudolf Arnheim ajunge la un punct al studiului său în care
relevă complexitatea mecanismului emoţional și impactul, uneori
covârșitor, în care subiectivismul senzorial, în toată amploarea sa, se
resimte pe întreg parcursul unui proces de reflecţie: „O referinţă la ceea
ce numim sinestezie poate fi foarte utilă aici deoarece aceasta implică în
general imagini non figurative. În cazul audiţiei colorate, o persoană va
vedea culorile când ascultă sunetele, în mod particular ale muzicii. În
general aceste senzaţii vizuale nu fac muzica mai agreabilă sau mai
comprehensibilă, chiar și atunci când corelaţia dintre anumite sunete și
anumite culori este suficient de constantă.”
10
Așadar, autorul relevă aici dimensiunea aleatoare a sinesteziei, a
acestor asocieri de empatie senzorială determinate de o subtilă înlănţuire a
senzaţiilor, ce au loc chiar dacă natura lor diferă fundamental. De
asemenea, pare surprinzătoare afirmaţia sa că sunetele nu vor fi
influenţate în esenţa lor de aceste asocieri, deși în continuare susține: „Pe
de altă parte tentativele de a acompania muzica cu forme colorate
mișcătoare (Oskar Fischinger, Walter Ruttmann, Walt Disney) au fost
fericite când caracteristici expresive ca mișcarea, ritmul, culoarea, forma,
tonul muzical etc. se întăreau reciproc dincolo de limitele senzoriale.
Acest gen de combinaţii ale modurilor senzoriale fie utile sau
perturbatoare depind în mare parte de faptul de a ști dacă corespondenţele
structurale pot fi experimentate între ele.”
11
Aici Rudolf Arnheim ajunge la un nivel al demonstraţiei prin care
poate fi înţeleasă substanţa operelor artistice de sinteză și a celor
sincretice printr-un demers ce arată că „dincolo de limitele senzoriale” se
poate produce un întreg lanţ de asocieri ideatice și emoţionale, ceea ce,
10
Ibidem
11
Ibidem, p. 73