19 / 325
19
evident, ne conduce la concluzia că această simbioză a stimulilor
perceptivi provoacă metamorfozarea lor în veritabile componente actante
ale unor mesaje de natură raţională, ce nu pot fi însă substitute, precum
nici nu pot funcţiona ca mijloace vizuale de comunicare pur conceptuală
deoarece: „...deși ele pot fi uneori utilizate ca ajutoare mnemotehnice,
nimic nu indică că ele pot fi utile în manipularea activă a conceptelor.”
12
Concluzia aceasta conferă o autoritate deplină noţiunii de „concept”
ca produs al limbajului verbal, fără a elimina însă rolul însemnat pe care
imaginea îl are adesea în structurarea acestora.
Cu toate acestea, expresia artistică în general, dincolo de
preponderenţa emoţional-afectivă pe care o suscită implicit, poate fi, în
anumite cazuri (foarte frecvent în arta contemporană), prioritar de natură
conceptuală; mai bine zis, poate fi înţeleasă și „savurată” prioritar printr-
un demers raţional, cu un oarecare ascendent asupra aspectului emoţional.
Caracterul indefinit, specific actului artistic (și nu numai),
ambiguitatea care, de fapt, determină, într-o oarecare măsură, enigmaticul
„fior artistic”, se distinge pregnant în această complicată extensie a
sensului emoţional până la limita în care raţionalul i se substituie.
Spectrul raţional al actului artistic dislocă un alt tip de evaluare a
imaginii, prin care imboldul senzorial este analizat și perceput ca produs
central al reflecţiei fără a atinge însă gradul de complexitate al abstracţiei
și al convenţiei, care să-i confere calitatea de concept.
Așadar, în urma studiilor și cercetărilor sale, Rudolf Arnheim ajunge
la concluzia că gândirea lingvistică este însoţită complementar de un
mecanism organic al simţurilor noastre, care permite un tip aparte de
reflecţie, pe care el îl numește „gândire senzorială”.
Analizând studiile și cercetările lui Rudolf Arnheim, Jacques
Aumont consideră că: „Printre aceste acte de gândire, un loc privilegiat
este acordat
gândirii vizuale
: dintre toate simţurile noastre, vederea este
cea mai intelectuală, cea mai apropiată de gândire [...] și poate singurul al
cărui funcţionalitate este în mod real apropiat celui al gândirii.”
13
Dacă nu putem vorbi, totuși, de o „gândire vizuală” comparabilă cu
aceea a cuvintelor, a conceptelor, atunci ce poate fi limbajul vizual, atât
de des și de sigur invocat? Care sunt limitele sale de comunicare? Evident
că aceste aspecte sunt determinate de anvergura „gândirii vizuale”, de
12
Ibidem
13
Jacques Aumont,
L’image
, Paris, Nathan/HER, 2001, p. 68