25 / 325
25
cu ușurinţă deduse, pe feţele lor sunt imprimate parcă lungi istorii
personale, devenind astfel individualităţi ce se preling într-un lent proces
de omogenizare al unui discurs ritualic.
Iluzia
se dislocă surprinzător la nivel convențional, prin declanșarea
unor perdele ‒ pe cât de transparente, pe atât de fine ‒ formate din stropi
minusculi de apă, adevărate voaluri transparente ce-și dezvăluie
consistenţa abia prin impactul cu trupurile umane. Se creează totodată
senzaţia vizuală a unor șuvoaie ale stropilor de apă ce ţâșnesc parcă din
corpurile acestor personaje ca un fel de aureole bioenergetice care dau
concreteţe unor superbe și totodată neverosimile nimburi, dominate, într-
un fel, de incertitudinea materialităţii lor.
Este pus aici în ecuaţie conceptul
simulacrului
prin care se dislocă o
iluzie parţială a nimbului sacru, învestind astfel imaginea în ansamblul ei
cu un caracter
simbolic
, care devine plurivoc prin dimensiunea
„materială” a luminii irizate de stropii de apă și, totodată, prin
„imaterialitatea” ei himerică. Se sugerează în acest fel nu „...un obiect
care-l dublează pe un altul, ci un obiect –
imaginea
– care dublează
aparenţele
primului.”
24
Reprezentarea
devine, în acest caz, un aspect secundar al demersului
artistic, judecând mesajul audio-vizual în ansamblul său. Privind însă prin
prisma teoriei lui Arnheim, putem aprecia acuitatea expresivă a
videoinstalaţiei. Deși lipsite de spaţiu și volum, limitate, în același timp,
în reperele rectangulare ale ecranului, imaginile nu numai că sunt
considerate verosimile, mai mult, ele sunt unanim apreciate ca fiind
extrem de „realiste” din moment ce o cămașă, un pantalon, o cravată ‒ dar
și trăsăturile unui anumit personaj – pot fi acceptate ca definitorii pentru o
anumită clasă sau tipologie socială, întruchipând totodată
personaje
bine
individualizate.
Volumul, precum și rigorile spaţiale impuse de suprafaţa ecranului
sunt înţelese la nivel convenţional-imaginar de către fiecare spectator în
parte, asociate și integrate, în cazul acesta, spaţiului grandios al Capelei
San Gallo prin sensurile solemne provocate de această video-instalaţie.
Apa, materie vitală și concretă, element dominant și obsesiv în operele
acestui important artist, dobândește aici o dimensiune spirituală, oarecum
eterică, imaterială.
24
Ibidem