121 / 325
121
reprezentat, însă timpul îl partajează în diferite proporţii, ce ţin de
anvergura sa cultural-artistică și timpul naraţiunii.
În acest sens, Guy Gauthier dă o explicaţie spaţialităţii narative a
imaginilor statice, prin care arată că povestirea enunţată la nivel plastic,
într-o imagine dată, stă sub incidenţa a două tendinţe: de implozie și de
explozie ‒ de a căuta un
înainte
și de a intui un
după
‒ pentru a găsi
cursul diegetic al imaginii date. Totodată, el atribuie, ca și Arnheim,
spaţiului valenţe narative arătând că o imagine cu unghi larg de
cuprindere, un plan general ‒ evident, referindu-se la artele vizuale statice
‒ are resurse diegetice suplimentare în comparaţie cu un prim-plan, de
exemplu. În cazul portretelor importantă este și profunzimea câmpului
vizual al imaginii, în care se pot condensa diferite nivele narative, ca în
modelele clasice folosite încă din Renaștere de marii maeștri Leonardo da
Vinci, Rafael Sanzio, Jan van Eyck și mulţi alţii.
Leda şi lebăda (1508) Sfânta Ecaterina (1507) Madona cancelarului-Rolin (1436)
Leonardo da Vinci
Rafael Sanzi
Jan van Eyck
În acest sens, este remarcabilă soluţia plastică găsită de Jan van
Eyck, încă în 1434, în tabloul
Soţii Arnolfini
în care imaginea reflectată,
prin punerea în abis, potenţează substanţial naraţiunea, sub aspect spaţial,
printr-o extensie a câmpului vizual, sugerat de reflexia oglinzii.
Putem spune că, în acest caz, deși, sub aspect diegetic, nivelul de
informaţii este foarte generos, deci potenţialul narativ crește în substanţă,
totuși, ca temporalitate, efectul este paradoxal sugerând o îngheţare a