118 / 325
Timpul reverberat
este miza video-instalaţiei lui Antoni
Muntadas,
Sala de reuniuni
(1987), în care spaţiul expoziţional este
împânzit cu portretele unor cunoscuţi oameni politici, care, la rândul lor,
au pe gură suprapuse mici monitoare ce prezintă diverse imagini cinetice
cu actualităţi şi discursuri politice. Se creează astfel un mimetism gestual,
o succesiune de clişee mediatice ce anulează calitatea temporală a
imaginilor prin atitudinea ironică asupra unor „timpi pierduţi” în
inutilitatea și frivolitatea lor concretă, de tip politicianist, statuând o
bizară impresie de repetiţie a unui timp uzat de inutilitate politicianistă.
Aspectul diegetic
„Artiștii au spus întotdeauna povești, chiar și în studierea petelor
impresionismului sau în trăsăturile indescifrabile ale abstracţiunii.
Matisse încuraja tinerii artiști să descopere ce poveste vroiau ei și numai
ei puteau să o spună, și să o spună.”
150
După cum am văzut în cazul conceptelor artistice, un rol important
îl joacă
naraţiunea
,
care devine un fel de mediu în care se coagulează
idei, dislocate, la rândul lor, de evoluţia faptelor. Naratologia indică două
150
Michael RUSH,
Video Art
, Thames & Hudson, 2007, p. 125