Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

67 / 325

67
Viaţă sportive (1963) de Lindsay Anderson, Tom Jones (1963) de
Tony Richardson, Sâmbătă seara, duminică dimineaţa (1960) de Karel
Reisz, filme reprezentative pentru free-cinema, deşi nu sunt rezultatul
unor proiecte concertate pe o anumită direcţie ideatică sau artistică
comună, au totuşi particularităţi care le apropie prin libertatea lor de
expresie şi prin felul în care reflectă spiritul claselor sociale defavorizate.
Asemănător free-cinema-ului, noul val francez are o particularitate
dominantă: perseverează în direcţia înoirii substanţiale a expresiei
cinematografice, mai cu seamă a structurii sale formale. Tinerii cineaşti
‒ veniţi, o parte dintre ei, din zona teoretică a fenomenului
cinematografic, de la revista Les Cahiers du cinéma, fondată în 1951 de
istoricul, teoreticianul şi criticul de film André Bazin ‒ renunţă la
structurile dramatice şi la decupajul tradiţional acordând importanţă
improvizaţiei.
Preluând, într-o oarecare măsură, unele direcţii ale kino-glaz-ului,
unii creatori şi esteticieni vor redefini conceptele unui cinematograf al
cărui expresie să fie cât mai suplă, mai minimalistă, ca atare mai
„realistă” şi care se va nuanţa drept ciné-vérité sau cinéma direct,
noţiuni ce defines, de altfel, abordări stilistice distincte, ce nu ţin strict
numai de orientările noului val.
Echivalentul direct al ciné-vérité-ului va fi, pentru cineaştii noului val,
camera-stilou, concept introdus de scriitorul şi regizorul Alain
RobbeGrillet, care vede în cinematograf o alternativă audio-vizuală a
romanului literar şi pentru care preconiza o campanie de mutaţii stilistice
în lucrarea Pentru un nou roman (1963), idei cu un mare grad de
premoniţie, dacă ne gândim, sub aspect tehnic, dar nu numai, la faptul că,
în present, camera poate avea mobilitatea şi dimensiunile unui… stilou.
Lumea interioară a personajelor din filmele noului val devine o
preocupare dramaturgică centrală şi va fi preluată şi de alţi cineaşti
europeni ai anilor ’60-’70.
Cele mai elocvente exemple ale acestei tendinţe estetice sunt filmele
lui Alain Resnais Hiroşima dragostea mea (1959)74, după un scenariu
scris de Margueritte Duras, şi Anul trecut la Marienbad (1961)75 , al cărui
scenariu l-a scris împreună cu Alain Robbe-Grillet.
7
7