62 / 325
acea vreme. Însă, la nici doisprezece ani de la apariţia sonorului, Orson
Welles, prin conceptul său modern, în care filmul ia forma și ritmul unui
reportaj jurnalistic
69
, secvenţele decurgând într-o succesiune de
flash-
back
uri, recompune (la modul metaforic, ca într-un joc de puzzle) viaţa
lui Kane, un mare magnat american, personaj fictiv, a cărui poveste
amintește însă, izbitor, destinul real al lui William Randolph Hearst,
proprietarul celui mai mare trust media din acea epocă.
Dinamismul montajului nu afectează fluenţa trecerilor de la o
secvenţă la alta, de la o scenă la alta sau chiar de la un plan la altul.
Realizate prin ingenioase
înlănţuiri
ale planurilor ‒ unele chiar
antologice, cum este secvenţa transferului jurnaliștilor din redacţia
ziarului concurent
Chronicle,
in corpore, la
New York Inquirer
,
proprietatea magnatului Kane ‒ aceste
supraimpresiuni
,
care funcţionau
doar ca și convenţii bine stabilite ale trecerii timpului, provoacă, în acest
caz, un fel de substituţie, ce transformă
înlănţuirea
într-o bizară
tăietură
de montaj, anulând, surprinzător, convenţia ce se instaurase în cei 45 de
ani de cinematografie. În acest fel, nu se schimba mesajul temporal al
relaţiei dintre cele două planuri, ci se accentua sensul ludic al trecerii
timpului dramaturgic prin magicul transfer al unui de grup de ziariști de la
un patron la altul, sugerat prin transformarea unui moment aniversar
petrecut la sediul ziarului
Chronicle
într-o fotografie de grup ce va fi
transferată, în două secunde ce corespund unui an, la un alt prilej
aniversar dar, de data aceasta, la sediul lui
New York Inquirer
. Fotografia
se „dezgheaţă” și grupul de ziariști (transferați in corpore la acest ziar, la
acest nou patron) își continuă firesc sărbătorirea ca și cum nu s-ar fi
întâmplat nimic.
Deși rezultă din asocierea unor ample
elipse
spaţio-temporale, de
mare anvergură, cursivitatea naraţiunii din
Cetăţeanul Kane
este susţinută
și de ingeniozitatea și rafinamentul sunetului și al dialogurilor, care
„întăresc”, în mod complementar, legăturile vizuale dintre planurile și
secvenţele filmului.
Unghiurile de filmare extrem de sofisticate, eclerajul tăios, cu multe
clar-obscururi ce dau consistenţă vizuală conflictelor, mișcările complexe
de cameră, ce narează convingător, sunetul, ce se substituie sugestiv
stărilor sufletești, dialogurile adaptate eficient acţiunii pentru a permite un
69
Referire la jurnalele cinematografice difuzate, în acea epocă, periodic în sălile de cinema
din întreaga lume.