57 / 325
57
mari varietăţi compoziţionale
61
, în care succesiunea şi cadenţa imaginilor
este dictată de gestualitate şi, evident, de nivelul informativ al fiecărui
plan în parte.
Aşadar, prim-planul mamei care-şi plânge copilul poate fi mai lung
ca durată decât planul următor, planul general cu soldaţi coborând scările,
deoarece efectul psihologic scontat este cel în care compasiunea
spectatorilor pentru această mamă trebuie să primeze, drept care, desigur,
ea este mai prezentă temporal ‒ implicit şi vizual ‒ decât grupul de
soldaţi, care, potrivit strategiei regizorale, vor intra în oprobiul publicului,
deci vor fi prezentaţi superficial, ceea ce însemna și derizoriu, ei acționau
mașinal, ca atare și gesturile lor erau sumar prezentate.
Dincolo de aceste raţiuni de ordin faptic şi psihologic, este luat în
calcul factorul esteticii generale, deci al ritmului de dezvoltare al
înfruntărilor particulare, raportate întregului conflict, perceput ca
eveniment global, astfel încât dozajul imagistic al faptelor să fie nu numai
just, dar şi spectaculos. Se creează astfel un
ritm vizual
care parcă
vibrează muzical prin alternarea ingenioasă a planurilor generale cu
planurile întregi, americane, a primplanurilor şi, cu mare eficienţă, a
detaliilor, ce punctează pregnant, nu numai simbolic, ci, mai cu seamă,
afectiv.
Aplicând această ingenioasă şi eficientă strategie, Eisenstein
controlează şi construieşte un spectacol magnific, ce nu rezultă doar dintr-
o simplă aplicare a unor reguli imuabile, ci ca produs al unor concepte
aflate într-o relaţie dinamică şi reversibilă cu dramaturgia şi estetica
generală a filmului.
Foarte încrezător în resursele limbajului cinematografic, Eisenstein
caută cu pasiune, încercând să atingă formule de expresie şi comunicare
capabile să se substituie limbajului verbal, în aşa măsură încât să poată
transmite şi emite concepte filozofice. În aceste sens, el susţinea că şi
Capitalul
lui Marx l-ar putea transpune în limbaj cinematografic dacă
acest lucru i s-ar cere cumva.
Spiritul ideilor şi conceptelor artistice din epoca interbelică, rezultat
al efervescenţei curentelor avangardiste, a influenţat orecum creaţia
cinematografică, dar nu în aşa măsură încât să poată fi definitorie ca
stilistică de factură pur cinematografică. Dacă în cinematografia sovietică,
61
Compoziţia o definim, desigur, în cazul artelor vizual-cinetice, făcând referire directă la
elementele fundamentale cinematografice: mişcarea şi timpul.