Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

58 / 325

după cum am amintit, explorările din domeniul montajului au oferit
mijloace creative concrete, de limbaj autentic, în cinematograful
occidental influenţele impresionismului, futurismului, cubismului,
dadaismului sau suprarealismului nu s-au resimţit, cu excepţia cazurilor
amintite, decât mai mult formal, la nivelul scenografiilor sau a imaginii ca
stil fotografic.
Deşi se vorbeşte despre impresionismul francez sau expresionismul
german ca şi curente cinematografice, totuşi filmelor categorisite ca atare
cu greu le putem atribui calităţi şi valori intrisec cinematografice pentru a
fi asimilate ca produse ale acestor mişcări cultural-artistice, replici sau
echivalențe exacte ale celor din artele plastice.
Ceea ce a fost categorisit drept impresionismul cinematografului
francez constă, în esenţă, într-o suită de producţii în care peisajele,
decorurile, ambianţa exterioară sunt implicate în structura dramaturgică,
dar cu o prea mare anvergură sau, mai bine zis, în detrimentul
personajelor, care devin palide, firave, lipsite de consistenţă, în aşa
măsură încât spectacolul filmic este mai mult „caleidoscopic”, după cum
îl caracterizează Georges Sadoul.
Cinematograful francez al acelor ani a produs însă şi filme extrem de
originale, cum ar fi cele două opere de mare importanţă: Roata (1923)62 şi
Napoleon (1927)63, realizate de Abel Gance, filme de mare îndrăzneală
expresivă, mai cu seamă epopeea cinematografică Napoleon, un real
experiment, datorită soluţiilor expresive absolut inedite. Dacă Roata are
ca element particular dominant doar un montaj paralel alert, ce, dincolo
de funcţiile sale dramaturgice, suscită şi o anumită tensiune vizuală
imanentă texturii dramatice, în cazul filmului Napoleon verva
originalităţilor expresive este debordantă. Abel Gance va explora o
mulţime de procedee artistice, de exemplu, cele declanşate de apariţia
camerei mobile, o inovaţie a epocii, şi anume sugestia paroxistică a
unghiului subiectiv. În acest sens, el propune şi realizează unghiuri de
filmare dintre cele mai bizare, unghiuri a căror „subiectivitate” în sine
constituia un nonsens, dacă ne gândim la „punctul de vedere” al
bulgărilor de zăpadă. Cu toate acestea, aruncarea camerelor, filmând, în
aer, ca substituţii ale bulgărilor de zăpadă, transmitea o anumită tensiune,
preluată sau, mai bine zis, indusă spectatorilor, prin intermediul
6
6