Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

60 / 325

- reprezentarea a trei puncte de vedere, simultan, ale aceleaşi
scene; - repetiţia aceleaşi imagini pe trei ecrane;
- efectul de vedere în oglindă prin inversiunea aceleiaşi
imagini pe ecranele de la marginile tripticului.
Mai mult decât atât, filmul Napoleon, prin diversitatea sa, prin
bogăţia
şi abundenţa informaţiilor imagistice din secvenţele sale, este unul din
puţinele filme (asemănător holografiei), căruia, din câteva imagini, i se
poate reconstitui, în întregime, spiritul. De asemenea, Napoleon este unic
fiind singurul film la care autorul a revenit (în 1935 şi 1971)
completându-l, astfel încât a devenit un gen de film „deschis”, ce lasă
semne de întrebare, dar şi căi de explorare asupra filmului în general ca
produs artistic şi a limitelor sale.
Curent mai pregnant, expresionismul cinematografului german vine
ca un fel de prelungire a mişcării din domeniul artelor plastice spre film şi
se manifestă, mai cu seamă, prin stilistica decorurilor, eclerajelor,
costumelor şi a machiajelor, dar şi printr-o robustă structură dramaturgică.
În Cabinetul doctorului Caligari (1920)64, realizat de Robert Wiene,
întreaga ambianţă este de o agresivă şi maladivă plasticitate. Decorurile,
costumele şi machiajele iau forme halucinante, umbrele profunde, unele
dintre ele accentuate prin decor, devin apăsătoare încercând, în acest fel,
să redea cât mai convingător starea de spirit a personajelor,
conflictualitatea grosieră a filmului. Însă efectul rămâne exterior, nefiind
organic legat de expresivitatea intrinsec cinematografică. „Camera de
filmat a copiat doar şi nu a arătat cum dispoziţia sufletească individuală
poate deforma imaginea obiectelor normale. Imaginea filmului nu este
decât o imagine a imaginii. O copie de mâna a doua.”65 Scenaristul Carl
Mayer, principalul actant al cinematografului german interbelic, iniţiator
al expresionismului, va deveni și teoreticianul Kammerspiel 66 -lului,
curent de factură pur dramaturgică, care, adoptat de marii cineaști Fritz
Lang și Friedrich Murnau, a făcut posibilă nașterea unor opere de mare
6
65 Béla Balázs, Arta filmului, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1957, p.
121
66 Kammerspiel (teatru de cameră) este numele dat genului de teatru conceput de Max
Reinhardt şi adoptat şi de Carl Mayer pentru cinematografie. Termenul evocă oarecum
spiritul „muzicii de cameră” respectând pricipiul celor trei unităţi: de timp, de loc şi de
acţiune.