Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

curs transparent și limpede de idei, dar, mai ales, montajul atât de dinamic

și de rafinat restabilesc, într-o mare măsură, atributele vizuale ale

cinematografului mut, dar, mai ales, dau măsura unui nou tip de limbaj,

mai complex și cel puţin la fel de expresiv, limbajul

audio-vizual

Din păcate, filmul sonor ‒ ca și cel mut, de altfel ‒ a avut și are un

copleșitor rol comercial, drept care evoluţia sa ţine mult de acest aspect,

ca atare perspectivele sale conceptual-artistice sunt legate mai ales de

universul dramaturgic spectacular și prea puţin de limbajul artistic în

ansamblul său. Formulele îndrăzneţe de exprimare au fost și au rămas

cantonate, în majoritatea lor zdrobitoare, la nivelul reţetelor formale ale

acestor producții, nivel la care se caută doar eficienţa pur comercială,

nefiind agreate și produse filme care nu corespund criteriilor de profit

financiar. Etaloane ale acestui tip de cinematograf, filmele americane în

marea lor majoritate sunt, din păcate, dependente de această mentalitate,

deoarece potenţa financiară, tehnologică și de producţie este controlată de

marile concerne, așadar de factorii decisivi ai fenomenului

cinematografic, ce dictează strategiile și politicile aferente.

Ca o reacţie adversă acestui „mecanism” cinematografic circumscris

mainstream-ului ce se înfiripa în acea epocă, apar în spaţiul cultural

american o serie de manifestări artistice de factură avangardistică.

În

tinereţe,lângă mare Lonely

(1924-1925), film al cărui autor rămâne

necunoscut, anticipa

tripticul

lui Abel Gance, atribuind discursului vizual

o dimensiune poetică prin prezentarea unor scene romantice de factură

onirică pe ecranele laterale, ce complementează prin juxtapunere, la nivel

liric, acţiunea realistă de pe ecranul central. Ca în cazul cineștilor Paul

Strand și Sheeler Charles în filmul

Manhatta

, autorul folosește scrisul

aplicat pe imagine fără, însă, a-l supraimpresiona central, ci doar pe

benzile de sus și de jos ale ecranului, unde se succed versurile poemului

lui Thomas Bailey Aldrich. Tehnica aceasta anticipează într-un fel crawl-

ul („crolul”), atât de frecvent în televiziunea zilelor noastre, conferind

spectacolului cinematografic un caracter cât mai explicit, dar și o

dinamică vizuală mai suplă și mai fluentă decât cea a intertitlurilor,

folosite cu precădere în acea epocă.

Ghicitoarea (La Cartomancienne)

, realizat de Jeromme Hill, în

1932, este, la fel, un film experimental, produs în afara Hollywood-ului,

cu unele efecte abstracte, obţinute prin prelucrarea directă a peliculei,