66 / 325
„hiperrealitate”: „Escaladă a adevăratului, a trăitului, înviere a
figurativului acolo unde obiectul și substanţa au dispărut.”
72
Dar, pentru a se ajunge la această nuanţă halucinantă, definită de
alienantul „baudrillard-ism” al zilelor noastre, imaginea vizual-cinetică a
cunoscut o uluitoare evoluţie, reflex al spectaculoasei dezvoltări
tehnologice ce caracterizează epoca contemporană.
Revenind la epoca anilor ’60, este demn de observat că, spre
deosebire de neorealismul italian ‒ care era solid statuat într-un concept
unitar, enunţat și controlat, în mare măsură, de către Cesare Zavattini și al
cărui pricipiu central era acela după care
filmând realitatea vom
transforma evenimentele cotidiene în naraţiuni
‒
free-cinema
-ul britanic,
care apare oarecum în același context istoric, este de sorginte mai mult
organizatorică, rezultând, de fapt, din refuzul de a produce instituţional, în
marile studiouri blocate în automatisme comerciale, ce sufocau creaţia
liberă prin costurile exorbitante și modul greoi de funcţionare.
Una dintre particularităţile free-cinema-ului a fost
evitarea
mainstream
-ului ca etalon valoric și întoarcerea spre sensul pur
cinematografic, „indicat” de predecesori ca John Grierson, Humphrey
Jennings sau Jean Vigo, care, deși au fost îndeobște cineaști
documentariști, au construit, totuși, un tip de cinema modern prin
experimente ingenioase și mijloace simple de producţie. Bazându-se pe
naraţiuni minimale
, filmele cineaștilor britanici ‒ ca în cazul
neorelismului ‒ abordau subiecte din zonele sociale omise de
cinematografia comercială, cărora le dedicau o privire directă, dar plină
de poezie. Lindsay Anderson, Karel Reisz, Tony Richardson și Lorenza
Mazzetti sunt cei mai importanţi regizori ai acestui curent, al căror
fundament teoretic l-au enunţat, a posteriori, printr-un manifest comun:
„Ca realizatori credem că:
Niciun film nu poate fi prea personal.
Imaginea vorbeşte. Sunetul amplifică şi comentează.
Mărimea este irelevantă. Perfecţiunea nu este un scop.
O atitudine înseamnă un stil. Un stil înseamnă o atitudine.”
73
72
Jean Baudrillard, Simulacre şi simulare, Bucureşti, Idea Design & Print Editură, Bucureşti,
, p. 9
73
Manifestul Free Cinema
, http://www.close-upfilm.com/features/Featuresarchive/freecinema.html