complicată, dar majoră ca potenţial al unor categorii de semnificaţii şi
înţelesuri.
Chris Marker
,
Platforma (La Jetée),
1962
Inspirat de acest tip de demers cinematografic, Chris Marker
realizează filmul experimental de factură ştiinţifico-fantastică,
Platforma
(1962)
77
, în care principiul „paralelismului” sunet-imagine este adaptat şi
„îndulcit” astfel încât, deşi imaginile şi sunetele sunt disjuncte, totuşi
sensurile lor sunt complementare.
Particularitatea acestui film constă în faptul că naraţiunea vizuală
este susţinută aproape integral prin succesiunea unor fotografii, exceptând
doar un plan al femeii care clipeşte, intercalat în mai multe rânduri printre
aceste fotografii, care uneori reprezintă fracţiuni atât de apropiate ale unei
acţiuni încât par a fi animate.
Sunetul susţine conflictualitatea vizuală, contrapunctând-o prin
vocea naratorului, care deapănă evenimente dramatice cu un ton detaşat,
conferind accente poetice întregului discurs. Se învălmăşesc astfel, în
mod dezordonat, amintiri incerte, cu
salturi
spaţio-temporale, pline de
înţelesuri eliptice, provocate de
fluxul sacadat
al memoriei afective, de
ezitările şi convingerile parţiale ale personajului principal. Şoaptele abia
perceptibile, sunetul ritmic al bătăilor inimii, acordurile muzicale,
intercalate pe parcursul întregului film, dau consistenţă materială
memoriei, care, la rândul său, devine materia esenţială a întregului
conflict.
Concretitudinea abruptă a imaginii fotografice ‒ de altfel, l-a
determinat pe autor să-şi definească experimental
foto-roman
‒ este
diluată, aproape anulată şi complementată de accentul poetic, de nuanţa
vag incertă a naraţiunii verbale, ce se structurează într-o dizertaţie de
sorginte anticipativă, cu inflexiuni venite cumva din zona de subconştient
a memoriei.
7
7 http://www.youtube.com/watch?v=_LLYrQndqhc




