Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

sublimare estetică. Din acest punct de vedere, cea mai ispititoare direcţie

părea a fi zona conceptualartistică a curentului suprarealist, cu universul

său oniric, inefabil, în care arbitrarul şi automatismele iraţionale puteau fi

explorate în voie.

Cu toate acestea însă, cel mai inedit mod de experimentare provine

de la unele procedee pe cât de simple, pe atât de profunde ca semnificaţie:

gravura peliculei

care, raportată la dimensiunile microscopice ale

operaţiunii, poate fi considerată un fel de

sculptură în emulsia peliculei

practicată prin zgâriere şi răzuire, precum şi

pictura directă pe peliculă

în aşa fel încât materia fotosensibilă, gingaşă şi pretenţioasă să se lase

modelată de intervenţia directă a cineastului pentru a dezvălui forme

cinetice de o dezarmantă candoare.

Încă în anul 1929, neozelandezul Len Lye, artist complex,

preocupat de literatură, sculptură şi de film, realizează filmul

Tusalava

o animaţie asemătătoare cu cele ale lui Hans Richter, Oskar Fischinger

sau Viking Eggeling. Spre deosebire de acel joc plin de rigoare formală,

imprimat de modelele geometrice folosite de aceşti artişti, desenele lui

Len Lye dezvăluie şi se materializează într-un unduitor şi delicat balet al

unor forme mai degrabă organice, imitând parcă viaţa de la nivel

microscopic sau modele totemice din practica magiei aborigenilor. Dotat

cu inventivitate debordantă, Lye produce un tip de animaţie abstractă în

cutie colorată

(1935)

, în care pelicula prelucrată Tehnicolor într-o

manieră aparte, completată de intervenţia pensulei şi a culorilor aplicate

direct, modelând în acest fel cu mâna ‒ şi nu cu „lumina” ‒ un joc ritmat

de linii şi de pete de culoare, se îmbină într-o sublimă feerie vizuală. În

istoria artelor vizualcinetice,

O cutie colorată

este atestat ca fiind primul

film de animaţie realizat prin aplicarea desenului

direct pe peliculă

prezentat public şi considerat ca fiind în primele zece dintre cele mai

importante lucrări din istoria animaţiei. Formele inedite, ce se dezvăluie

în urma acestor procedee, au o identitate organic legată de materialitatea

peliculei, prin urmare o plasticitate intrisecă, ce le conferă statutul de

manifestare artistică autentic cinematografică.