Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

77 / 325

77
Filmele sale, reunite într-un ciclu în care întâlnim lucrări ca: Un vis
straniu (1946), Mesaj de la soare (1946-48) sau Întreţesut (1947-1949)90,
au o dimensiune antologică prin abundenţa debordantă a unor sugestii
formale, ale unui mental artistic ce se va activa, ceva mai târziu, în
perioada mişcării hippie, dezvăluind capacitatea creativ-anticipativă a lui
Harry Smith.
Oskar Fischinger va folosi aceeşi manieră artistică în Pictură mişcată
nr. 1 (1947)91 , însă prin colorarea unui material transparent de acetofan, o
noutate la acea vreme, procedeu ce-i oferă posibilitatea de a obţine o
anumită fluenţă a pensulaţiei, un efect plastic aparte, obţinând, tot
oarecum anticipativ, modele formale, ce seamănă izbitor cu plăcile de
bază ale calculatoarelor de mai târziu. De altfel, Fischinger era un
pasionat al experimentelor tehnologice din domeniul animaţiei: a fost
primul care a folosit ceara pentru a modela forme în mişcare ‒ de
exemplu, în filmul Experimente de ceară (1921-1926), mai apoi în
plastelină; a inventat lumigraful, un aparat special, ce genera forme şi
culori cu intenţia de a vizualiza muzica. Procedeul a fost utilizat şi în
filmul ştiinţifico-fantastic Timpul călătoriei (1964) şi este oarecum
asemănător cu fractalii obţinuţi prin tehnicile digitale de astăzi.
Stan Brakhage va explora universul formelor abstracte, introducând
un inedit colaj de insecte şi vegetale direct pe peliculă în filmul Lumina
moliei (Mothlight) (1963)92 , o surprinzătoare demonstraţie de animaţie a
imaginilor de tip rayograme, preluate diversificat și adaptate
cinematografic, imagini ce dezvăluie un dans al formelor voalate,
imateriale, rezultate de lumina ce vibrează poetic pe film fără a fi
intermediată de obiectivul aparatului de filmat. Lung metrajul de animaţie
abstractă Câine Stea Om (1962-1963), operă centrală a acestui artist unic,
este alcătuit din fragmentele vizuale ale celor mai disparate obiecte
posibile, dimensiune subiectivă a relaţiei abisale dintre individ și cosmos:
ipostaze cotidiene, îmbinând imagini de familie, el însuși, copilul său, cu
cele ale caselor, soarelui, copacilor etc; așadar, o largă gamă de posibile
asocieri reperate între banal și sublim. Construiește, în acest mod, un gen
de meditaţie cosmogonică, dedicată destinului uman, în care rolul
9
9
9