Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

53 / 325

53
concepte artistice total diferite, încadrate, de altfel, şi în genuri distincte
de expresie cinematografică.
Câinele andaluz 51 , realizat în anul 1929 de către Luis Buñuel şi
Salvador Dali, este forma absolută de manifestare a suprarealismului în
cinematografie, iar ideile acestui curent artistic sunt aplicate metodic
(deși vorbim de suprarealism) în acest film. Particularitatea acestui film
constă, în special, în structura sa conceptuală: funcţionarea unui anumit
automatism psihic, absenţa controlului raţiunii, dominaţia oniricului,
sfidarea moralităţii convenţionale, mai cu seamă a spectrului religios,
dezinvoltura gestului arbitrar sunt repere evidente în film, confirmate şi
de autori în diferite împrejurări.
Această opţiune artistică va marca o bună parte a creaţiei lui Luis
Buñuel, mai ales înainte de cel de-al doilea război mondial, în filme ca:
Vârsta de aur (1930), mai târziu în Los olivados (1950) şi, mai ales, în
Farmecul discret al burgheziei (1972), în care secvenţe întregi au
structură suprarealistă, marcând decisiv ansamblul artistic al acestor opere
cinematografice.
Filmul experimental nu a fost însă numai apanajul plasticienilor.
Precum marii artişti amintiţi mai înainte, de acest domeniu au fost atraşi şi
cineaşti ca: René Clair, Henri Chomette, Lev Kuleşov, Dziga Vertov,
Jean Vigo sau, mai ales, Serghei Eisenstein, a cărui capodoperă,
Crucişătorul Potiomkin (1925)52, era, la acea epocă, un experiment care a
revoluţionat expresia cinematografică.
Antract (1924)53, filmul lui René Clair, a fost conceput pentru a fi
proiectat în pauza baletului suedez Relache şi a avut un scenariu dadaist,
scris de Fancis Picabia pe o singură foaie de hârtie. Iată, succinct, datele
unui film de factură suprarealistă nu mai puţin interesant decât Câinele
andaluz, dar diferit de acesta prin discursul său, care provoacă o seamă
întreagă de analogii şi interpretări cu semnificaţii dintre cele mai diverse.
Efecte vizuale ca relantiul, substituţia (stop-camera) sau mişcarea
inversă dau anumite înţelesuri unui demers ce, prin enunţ, se conturează a
fi iraţional, se construieşte în acest fel, qvasi involuntar sau, mai bine
spus, fără o anume coerenţă convenţională, un discurs vizual alternativ
(din materia amorfă şi sfidătoare a unui scenariu produs printr-o asumată
5
5
5