Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

48 / 325

dinspre futurismul pictural spre ceea ce se intenţiona a fi echivalentul său
cinematografic. Abia după unsprezece ani Dziga Vertov avea să
întruchipeze
Anton Giulio Bragaglia - Filmul Farmec pervers, 1918
acest spirit într-un limbaj mult mai cinematografic.
„Am conceput filmul ca fiind o formă particulară de artă modernă,
interesantă pentru simţul vederii. Pictura are propriile probleme
caracteristice şi senzaţii specifice, de asemenea şi filmul. Dar există, de
asemenea, probleme în care linia de demarcaţie este ştearsă sau cazuri în
care se încalcă amândouă una pe cealaltă. În mod special cinematografia
poate îndeplini anumite promisiuni făcute de arta clasică, în a căror
realizare pictura şi filmul devin aproape vecini şi lucrează împreună.”41
Hans Richter are, de altfel, în 1921 primul şi poate cel mai temerar
gest de implicare a cinematografului într-un gen de explorare conceptuală
a resurselor creative vizual-cinetice. Rhytmus 2142, film considerat astăzi
ca fiind un clasic al avangardei, este, de fapt, un transfer al expresiei
abstracte din zona picturii în cea a filmului, o mutaţie cinetică a formelor
abstracte statice dinspre recenta convenţie a picturii abstracte, din acea
perioadă, spre un alt tip de convenţie, un limbaj în devenire, la acel
moment, cel al artei cinematografice.
Dinamismul formelor geometrice, realizat prin tehnica animaţiei,
conferă expresiei abstracte un potenţial ce provoacă un alt tip de atitudine.
Starea meditativ-contemplativă pe care privitorul o are în raportul său cu
o imagine abstractă statică se transformă într-o senzaţie de participare şi
implicare în mediul vizual-cinetic, ce atribuie filmului o dimensiune
hipnotică, modelând astfel un alt tip de mesaj, substanţial diferit de cel al
imaginii statice.
41 Hans Richter
4