Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

atmosferă poetică a materialităţii urbane, ce domină implacabil

dimensiunile fiinţei umane. Filmul

Manhatta

este un prim gest

cinematografic care enunţă și anunţă acel gen de filme documentar-

experimentale practicat de Dziga Vertov, Walther Ruttmann, Jean Vigo

sau, peste ani, de Godfrey Reggio sau Ron Fricke, cineaști ce nu vor căuta

doar mijloace noi de expresie cinematografică, ci mai mult, spiritul pur al

acestei arte.

Deși diluat sever de cataclismul primului război mondial,

cinematograful european va avea o tendinţă culturală mult mai

substanţială decât cea a filmului american, modelându-și adesea

conceptele estetice și dramaturgice după tendinţele și curentele artistice

care dominau spiritualitatea vremii. Acest fenomen este oarecum

reciproc, deoarece, la rândul lor, oameni de cultură importanţi din spaţiul

european acordă o atenţie sporită artei cinematografice, pe de-o parte; pe

de altă parte, opiniile, sugestiile și intervenţiile lor creatoare nu sunt

instituţionalizate, ca în cazul cinematografului american, printr-o

subordonare rigidă a serviciilor specifice: scenariști, scenografi, muzică

de film și altele. Dimpotrivă, mulţi dintre ei vor fi consideraţi și acceptaţi

în calitate de autori sau coautori de film, astfel încât conceptele lor vor

modela, în mod direct, importante opere cinematografice.

Diversitatea stilistică și tematică a cinematografului european este,

cu precădere, o consecinţă a multiculturalităţii, a unei mari varietăţi de

valori culturale naţionale, ce imprimă actului artistic particularităţi

distincte, chiar dacă cinematograful, ca limbaj, este considerat universal.

În acest sens, este demn de remarcat faptul că unele mijloace

expresive tipic cinematografice, componente fundamentale ale limbajului

specific, cum ar fi

mişcările de cameră

și

schimbarea unghiului de

vedere

în cadrul aceluiași decor, au fost folosite de cineastul danez

Holger Madsen, cu mult înaintea celor americani, în filme ca:

Morfinomanii, Spiritiștii,

Prietenie mistică

Paralel cu cinematograful, care dobândea treptat un discurs

dramaturgic susţinut prin sinteza armonioasă a componentelor sale, ce se

însumau, în timp, în întâmplări artistice coerente care se închegau

organic, au existat, chiar din primii ani secolului al XX-lea, abordări

experimentale ale acestui nou tip de expresie vizuală.