atmosferă poetică a materialităţii urbane, ce domină implacabil
dimensiunile fiinţei umane. Filmul
Manhatta
este un prim gest
cinematografic care enunţă și anunţă acel gen de filme documentar-
experimentale practicat de Dziga Vertov, Walther Ruttmann, Jean Vigo
sau, peste ani, de Godfrey Reggio sau Ron Fricke, cineaști ce nu vor căuta
doar mijloace noi de expresie cinematografică, ci mai mult, spiritul pur al
acestei arte.
Deși diluat sever de cataclismul primului război mondial,
cinematograful european va avea o tendinţă culturală mult mai
substanţială decât cea a filmului american, modelându-și adesea
conceptele estetice și dramaturgice după tendinţele și curentele artistice
care dominau spiritualitatea vremii. Acest fenomen este oarecum
reciproc, deoarece, la rândul lor, oameni de cultură importanţi din spaţiul
european acordă o atenţie sporită artei cinematografice, pe de-o parte; pe
de altă parte, opiniile, sugestiile și intervenţiile lor creatoare nu sunt
instituţionalizate, ca în cazul cinematografului american, printr-o
subordonare rigidă a serviciilor specifice: scenariști, scenografi, muzică
de film și altele. Dimpotrivă, mulţi dintre ei vor fi consideraţi și acceptaţi
în calitate de autori sau coautori de film, astfel încât conceptele lor vor
modela, în mod direct, importante opere cinematografice.
Diversitatea stilistică și tematică a cinematografului european este,
cu precădere, o consecinţă a multiculturalităţii, a unei mari varietăţi de
valori culturale naţionale, ce imprimă actului artistic particularităţi
distincte, chiar dacă cinematograful, ca limbaj, este considerat universal.
În acest sens, este demn de remarcat faptul că unele mijloace
expresive tipic cinematografice, componente fundamentale ale limbajului
specific, cum ar fi
mişcările de cameră
și
schimbarea unghiului de
vedere
în cadrul aceluiași decor, au fost folosite de cineastul danez
Holger Madsen, cu mult înaintea celor americani, în filme ca:
Morfinomanii, Spiritiștii,
sau
Prietenie mistică
39
.
Paralel cu cinematograful, care dobândea treptat un discurs
dramaturgic susţinut prin sinteza armonioasă a componentelor sale, ce se
însumau, în timp, în întâmplări artistice coerente care se închegau
organic, au existat, chiar din primii ani secolului al XX-lea, abordări
experimentale ale acestui nou tip de expresie vizuală.
3
9 http://www.youtube.com/watch?v=OWcO7ivXJsQ




