Background Image
Previous Page  41 / 325 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 41 / 325 Next Page
Page Background

41

diferite de cele ale artelor plastice statice, asociindu-le totodată, într-o

oarecare măsură, actului creativ muzical.

De remarcat că cinematograful apare pe fondul unor mutaţii estetice

în plină expansiune în domeniul artelor, ne referim aici, cu precădere, la

fragmentarism, la modul în care în pictură, de exemplu, impresioniștii,

pointiliștii, divizioniștii, expresioniștii propun o stilistică prin care

unitatea compoziţională nu este neapărat rezultanta unui spaţiu pictural

albertian, un monobloc vizual pasiv, ci, dimpotrivă, se dezvăluie printr-un

discurs plastic fragmentar, ce implică un anumit tip de dinamism

perceptiv.

Acest lucru va influenţa, într-o oarecare măsură, parcursul anilor de

pionerat ai cinematografului, facilitând, la nivel estetic, creșterea

limbajului filmic prin componenta sa esenţială,

montajul

. Dacă primele

proiecţii de filme nu erau altceva decât scurte scene de amuzament, ce nu

cuprindeau adesea decât un cadru, cu timpul aceste manifestări vizuale au

cunoscut importante mutaţii conceptuale și estetice.

Printre conceptele artistice esenţiale limbajului cinematografic,

George Albert Smith, absolvent al celebrei Şcolii de la Brighton, a

introdus, pentru prima dată, în montajul filmelor sale,

Lupa bunicii

33

și

Ce se vede printr-un telescop

(realizate în anul 1900),

prim-planul

și

gros planul,

stabilind, în același timp, principiul

decupajului

, instrument

creativ fundamental al artei filmului.

Decupajul cinematografic este o etapă decisivă, în care imaginea

mentală, produs al ficţiunii literare, este metamorfozată printr-un fel de

translatare în imagine cinematografică, conceptul este tradus din cuvinte

în imagini care, prin conţinutul lor, preiau ideile și potenţialul emoţional

iniţial.

John Williamson, operator format la şcoala fraţilor Lumière,

inventatorii tehnicii cinematografice, originar şi el din Brighton, a folosit

un stil personal de prezentare a evenimentelor pe care le filma prin

alternarea unor imagini cu acţiuni paralele ale aceluiaşi eveniment, ceea

ce provoca un interesant raport temporal prin care se asociau spaţii şi

întâmplări diferite aceluiaşi interval de timp. Wiliamson a folosit acest tip

de prezentare sau, mai bine zis, de narare cinematografică, cunoscut sub

denumirea de

montaj paralel

, încă din 1899, în reportajul

Regatele de la

3

3 http://www.youtube.com/watch?v=5-LVBb3TXAs