219 / 325
219
1. scenariul cu acelaşi titlu, scris inițial pentru un film
experimental de factură lettristă, ca aplicație practică la teza de doctorat:
Eclectism, fragmentare și deconstrucție în artele vizualcinetice
contemporane;
2.
realizarea videoclipului Câmpul cu maci după „partitura”
muzicală a piesei compuse de Ilie Stepan;
3.
propunerea unei videoinstalații bazate pe imaginile
filmului experimental, dar într-un registru propriu, autonom;
4.
proiectul rămâne deschis pentru alte abordări, venite de la
oricine va dori să-l dezvolte în alte mijloace media... constituinduse astfel
într-un proiect de factură transmedia, dar fără a fi propus din perspectiva
unor integrări narative, dimpotrivă ‒ păstrând spiritul termenului
transmedia
‒ cu intenția de a găsi corespondețe şi echivalențe expresive,
particulare pentru fiecare dispozitiv media în parte, comparativ cumva cu
spiritul spontaneității dezinvolte a muzicii de jazz.
Filmul experimental Becul peticit sau autoportretul unei iluzii se înscrie
în genul de preocupări prin care fragmentarea, deconstrucţia şi infuzia de
elemente eclectice funcţionează pentru a da sens unui demers prin care
încerc să modelez stări, emoţii şi reflecţii personale. Imagini de factură
proiectivă, prin care caut recuperarea unor înţelesuri ce au fost deturnate
de la sensul lor profund prin ignoranţa şi superficialitatea subiectivă a
evaluării unui timp trecut.
Bazat în demersul meu artistic pe un scenariu minimal, de factură
suprarealistă, am încercat să explorez modul de funcţionare a unui tip de
„povestire” audio-vizuală, fracturată de impulsurile unor scurtcircuite
autonome, în care „relaţia” discrepantă dintre montajul imaginii şi al
dialogurilor (atâtea câte sunt) deconstruieşte liniaritatea convenţională a
naraţiunii pentru a deschide perspectiva unor sugestii de conexiuni
ideatice şi emoționale, mai mult sau mai puțin aleatoare. În acest
experiment întâmplările şi impresiile de natură autobiografică, extrapolate
spre universul oniric al amintirilor voalate, au fost amestecate voit cu
imagini „reale” din arhivă pentru ca, printr-un fel de efect de vecinătate,
să se susţină şi, totodată, să se refuze creând o ambiguitate ce
caracterizează, adesea, fluxul incert al memoriei. Tocmai pentru a întări
paradoxul acestei stări am impus un fel de „cinetism stângaci”, o derulare
a imaginilor „frame cu frame” (imagine cu imagine), ceea ce activează