224 / 325
‒ Ești o proastă!
‒ Cine spune ăla e...!
Privită prin despărţitura dintre scândurile gardului, grădina nu părea
prea mare însă luciul rezervorului de benzină înnobila parcă motocicleta
iar jetul de apă al tramvaiului pentru stropitul străzilor aducea un miros
lasciv, de praf umed.
Jurj este tare... are pantofi din piele moale... de broască.
‒ Ai ochii lipicioși!!! (râsete) ‒ Nu-i adevărat...
‒ Ce drac’ de pantofi ţ’ai luat!?
‒ Păi îs faini...
‒ Sărăcie!... (râsete)
‒ Şi Jurj are din ăștia!
‒ Tot așa, din piele de broască? (zeflemitor) ‒ Ce, că-i piele...
‒ Ieee, uite lu’ ăsta i se umflă capu’! (râsete homerice)
‒ Nu-i adevărat!!! (plânset de copil și râsetele homerice ale celor doi
bărbaţi)
‒ Măă, bătrâne cu capul galben, tu ai fost vreodată la pescuit?
...cred că Titi minte mult, deși simt că nu o să vrea să se uite la mine, ce
urât miroase borhotul și apa care-l spală la fabrica de zahăr, sper să nu
mă vadă... cred că nu deschide ochii... o să-l usture de la apă și sper să
am timp să ajung sus, în pod...
Acum chiar m-a durut, mi-am dat cu capul de marginea patului de
metal...
SÂNGEEEE!!..
‒ Fii atent, îți explic acuma care-i taina cu fetele astea... trebuie să fii
relaxat și să le spui mereu ce vor ele să audă sau ce crezi tu că vor ele să
audă. Nu tremuri. Nu te bâlbâi. Te uiți în ochii lor, le atingi discret... și
treaba-i pe jumătate făcută.
‒ Nu ţine degetele rigide, lasă-le mai moi...
‒ Pot să joc eu extremă? (vocea sfioasă a copilului-eroul principal) ‒
Habar nu ai de solfegiu!... ești prea crispat și nu simţi ritmul!
‒ Uită-te la tine cum arăți! Ce ți-am spus... iar ai murdărit pantofii!
‒ Pot să joc eu extremă?
Tramvaiul o stropea și pe baba urâcioasă... deși sala era plină cu oameni
de bună calitate. O plăcere absolută când simţi golul dintre tine și apa
limpede a Begăi, dar tramvaiul nu oprea și la piaţă.