223 / 325
223
nedefinite şi, de aceea, cu atât mai frustrante, dar pline de tensiune şi de o
potenţialitate imaginativă plurivocă.
Gândul se prelinge parcă, de-a lungul întregului discurs cinematografic,
prin multiple identităţi ‒ copil, tânăr, matur ‒ conferind, prin aceste
ipostaze, o perspectivă cât mai largă, cu o mare deschidere şi cuprindere
de înţelesuri.
Experimentând resursele expresive ale unei zone ce nu este legată, la
modul direct, de cuvânt ‒ poate doar printr-un efect de vecinătate, sper să
am drept rezultantă un poem cinematografic de factură suprarealistă. Un
mozaic imagistic de gânduri şi emoţii, prin intermediul căruia explorez
diverse formule expresive, care sper să-i confere filmului o notă
poeticmuzicală cât mai particulară.
Scenariul literar
Mi se pare că aud sau chiar strigă....
‒ Dar ce te-am rugat eu să vii până aici?
‒ Păi stai că....
‒ Mă omule, ești drogat?
‒ Eu spun doar că...
‒ Mă disperi cu ideile tale, înţelegi?
‒ Culmea...! Nu mai știi ce-am discutat?...
...de fapt, îl văd bine și este doar apatic, cu toate că apa ar fi fost mult
mai
rece dacă săream acum de pe podul de la fabrica de spirt.
Fetiţa avea cravată roșie și era tare încrezută, de aceea nu cred că am
găsit
decât pâine neagră, după ce chiar eu am conectat computerul.
‒ V-aș ruga să închideţi ușa!
‒ Mă auziţi bine, copii?
‒ Nu vrei să te pup, nu vrei să te pup?!
...deși știam că pe strada aceea întunecată era să mă bată un om mare.
Baia mirosea a aburi și a transpiraţie înăbușită, noi împingeam la
grămada ordonată... cea mai frumoasă blondă... de nu m-ar mai enerva
tâmpeniile lui Cornocovici ... în arteziana de lângă gară mi-am trosnit
capul de fundul bazinului la primul meu „feieș”, blestemata...! ...mi-a tras
o palmă... și nu am voie să o plesnesc...