217 / 325
217
Tot pentru a persifla, oarecum, alura consumeristă a producţiilor de
televiziune, Godard încearcă o intervenţie din interiorul mecanismului
printr-o lungă serie de colaborări cu diferite canale de televiziune, cărora
le livrează producţii de mare originalitate, în care procedeele jurnalisticii
vizuale sunt bulversate prin colaje și încrustări multiple, ce deturnează
parcursul unor interviuri liniare alimentându-le cu o adevărată explozie
vizuală, așadar cu alte sensuri, punând
în abis
chiar mediul iniţial dedicat
acelui interviu.
Un caz aparte de cineast ce se exprimă prin mijloace multimedia ‒
asemănător lui Godard ca spirit avangardist, dar în o cu totul altă manieră
‒ Peter Greenaway, autor al unor remarcabile filme cu o plasticitate
desăvârșită ‒
Cărţile lui Prospero
,
Copilul din Mâcon,
Valizele lui Tulse
Luper
‒ se folosește de imagini obţinute prin colaje și inserţii multiple, de
o ireproșabilă calitate tehnică și artistică, adecvate unui mediu narativ,
preponderent vizual, oarecum calofil, dar încărcat de sensuri rafinate, într-
o dinamică dramaturgică dominant ironică și de-o manieră narativă
originală, rezultată tot prin deconstrucție, prin desfiderea unui anumit tip
de
„fluență”
narativ-cinematografică.
Greenaway
consideră
cinematograful, în forma sa general acceptată, ca fiind un fel de
„literatură ilustrată” și, ca atare, această lucrare nu este „film”, ci „operă
multimedia”.
Prin
Valizele lui Tulse Luper
, Greenaway compune o
impresionantă frescă a secolului al XX-lea, a spectrului de mare violenţă
sub care s-a scurs această perioadă de timp. Plecând de la simbolul
sumbru al numărului 92, atribuit uraniului din care se obţine bomba
atomică, autorul construiește o alegorie modernă, în care personajul
central al filmului, Tulse Luper, un glob-trotter, colecţionează în decursul
vieţii sale, în 92 de valize, obiecte mai mult sau mai puţin bizare, legate
sau nu de spiritul conflictual al melegurilor cutreierate.