214 / 325
Felul în care realitatea ni se dezvăluie, cu spontaneitate, în toată
nuditatea sa conferă o stare reflexivă asupra imaginii în sine ca măsură
exactă a propriei sale capacităţi de înţelegere a fenomenelor reprezentate.
Eliberarea cinematografului de sub auspiciile comerciale, prin
aceste demonstraţii geniale de virtuozitate creatoare, nu a rămas fără
urmări. Influenţele stilististice s-au resimţit treptat în toate producţiile
importante din acest domeniu, dar și în celelalte arte vizuale.
Apariţia cinematografului sonor a adus, în timp, noi formule de
asamblare a fragmentelor imagistice ‒ nu numai în cinematografie, ci în
toate domeniile în care imaginea și sunetul se îmbină până aproape de
limita de absorbţie, când funcţiile creative se împrumută de la un
compartiment la altul sau chiar se schimbă între ele de așa manieră, încât
imaginea devine sunet și sunetul imagine. Această afirmaţie este în mare
măsură metaforică, dar există și destule cazuri când, la nivel de sugestie,
funcţiile muzicale sunt transferate imaginii sau, mai exact, imaginea
devine muzicală și alte împrejurări, tot mai frecvente, când sunetul devine
principalul sau chiar singurul suport al imaginii (de exemplu, când
discursul filmic este în întuneric pe o perioadă de timp).
Cinetismul vizual specific doar filmului, într-o anumită
perioadă, a devenit un fel de tărâm seductiv ce se cere explorat, supus
unor nenumărate încercări și experimente pentru a-i cunoaște cât mai
exact potenţialul expresiv, dar și pentru a i se testa impactul creativ prin
coliziunea sau vecinătatea sa cu celelalte arte. Așa au apărut spectacolele
sincretice, care presupun un fel de asamblaj artistic, ale căror părţi
constituente, cu particularităţi distincte, ce opun o rezistenţă mai mult
sau mai puţin evidentă, devin un tot unitar, cu o stranie îmbinare de
nuanţe, de sensuri și direcţii ideatice, însumare a calităţilor expresive ale
matricelor din care provin.
Interferenţe şi deconstrucţie în artele contemporane
Modalităţi noi de expresie, apărute în epoca mutaţiilor avangardiste
de la începutul secolului al XX-lea, colajul, asamblajul și montajul au
cunoscut o creștere constantă, determinată de dezvoltarea tehnologiilor
moderne, care au dinamizat și orientările artistice ale epocii.
După cel de-al doilea război mondial, fenomenul avangardist,
exploziv s-a repetat oarecum asemănător cu cel de după primul război,