Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

202 / 325

Succesiunea explicită a planurilor în logica cursivă a unei
naraţiuni, care se dezvoltă în timp, este prima formă de asamblare a
imaginilor, folosită la începuturile cinematografiei. Putem folosi termenul
de asamblare și în cazul cinematografului, fără grija unei confuzii a
conceptelor, dacă avem în vedere coerenţa procesului de montaj, mai
precis scopul său: cel al însumării sensurilor ideatice și estetice într-un tot
unitar.
Dacă acceptăm o corelare ce ţine de sensul larg al celor trei
termeni ‒ colaj, asamblaj, montaj ‒ raportându-ne strict la cinematograf,
găsim o îmbinare prin asocieri, din aproape în aproape a planurilor, de la
un fragment la altul. Cu alte cuvinte, un tip de colaj spaţio-temporal, apoi
o evaluare globală a însumării lor prin strategia asamblării într-un tot
unitar, care, în cele din urmă, se desăvârșește ca formă filmică finală prin
strategia generală a decupajului-montaj. Se determină astfel corelaţia
colaj-asamblaj sau este vorba despre o rezultantă a acesteia, dacă actul nu
este „premeditat”, aprioric, ci mai mult sau mai puţin spontan în asocierea
unor imagini deja filmate.
Desigur, un astfel de raţionament nu este, nici pe departe,
acoperitor pentru fenomenele de interacţiune estetică, mult mai complexe,
dar poate simplifica la nivel schematic un anumit tip de abordare a
înţelesurilor lor.
Nu putem, de exemplu, să simplificăm într-atât conceptul de
colaj, până la reducţia sa drept un simplu act de lipire mecanică a două
planuri, atunci când ne referim la cinematograf, decât doar în cazurile
particulare de abordare dadaistă. Dar putem să înţelegem mai exact
impactul său asupra expresiei cinematografice, dacă-i analizăm efectele
stilistice adaptate limbajului filmic.
De exemplu, Georges Méliès, în marea majoritate a filmelor lui:
Omul orchestră188 , Melomanul189, Omul cu capul de cauciuc190 și multe
altele, folosește ‒ prin suprapunerea imaginilor, prin alăturarea lor abruptă
‒ tehnica colajului înainte ca acesta să fi apărut ca modalitate de expresie
în artele plastice. De altfel, spiritul acestor colaje este atribuit, mai
degrabă, funcţiei narative a filmelor, ele nu ţin de o atitudine de frondă
avangardistă, ci oarecum de universul fantasmagoric al lui Hyeronimus
18
18
19