164 / 325
de altfel, un ritm energetic. Siluetele îndepărtate, de natură umanoidă, se
decupează fie, în tonalităţi joase, pe fundalurile luminoase întreţinute de
flăcări și raze de lumină, fie, în tonalităţi alb-gri, pe fundalul închis,
apăsător al apei și al pereţilor reci, întregind senzația apăsătoare, de
amenințare a unui pericol iminent, dar nedefinit.
Este interesant, de asemenea, stilul arhitectonic al așezământului
cuprins de flăcări ‒ ce poate simboliza iadul ‒ prin linia sa arhitectonică,
minimalistă, cu iz anticipativ ‒ amintindu-ne de concepţiile școlii
Bauhaus. Din alt punct de vedere, putem regăsi în această lucrare reperele
formale și asociative ale suprarealismului de mai târziu.
Operele inspirate din clasicismul antic, din religia creștină au fost,
de altfel, abordate de unii artiști mai originali, mai „nonconformiști” încă
din Evul Mediu, cu asocieri și închipuiri formale dintre cele mai
surprinzătoare, cu fiinţe și obiecte neverosimile, printr-o sublimă
implicare a imaginarului.
Un caz elocvent, din acest punct de vedere, a fost Hieronymus
Bosch, ale căror viziuni sunt halucinante, cu soluţii formale inedite, ce
trec cu mult peste graniţele normalului, ale convenţionalismului ‒ mai
ales când este vorba de universul ecleziastic.
Întreaga sa operă este de factură fantastică, abordând registrul
decadent al speţei umane, cu tipologii și relaţii grotești, dar dincolo de
acest aspect, ce ţine mai mult de anumit tip de moralitate, imaginile sale
au o mare forţă expresivă, astfel încât asocierile formale sunt, cel mai
adesea, conflictuale sau cel puţin neliniștitoare.
Opere precum tripticurile
Ispitele Sfântului Anton, Judecata de
Apoi
sau
Grădina plăcerilor
, subordonate unor naraţiuni punctuale,
surprind prin fabulosul unor creaturi și întâmplări, care trec dincolo de
sensul imediat al povestirii, dobândind statutul privilegiat de repere
antologice.
Unicitatea fantezistă ‒ fantasmagorică în mare parte ‒ a lucrărilor
acestui mare artist, ce anticipează sau poate chiar influenţează
suprarealismul, expresionismul și alte curente ale avangardei secolului al
XX-lea, la o distanţă de peste 400 de ani, este surprinzătoare prin
inefabilul unor imagini ce par desprinse dintr-un tărâm absurd, sublim sau
atroce, în funcţie interpretarea sensurilor ca fiind dramatice sau ludice.
Ca, de exemplu, în tripticul
Grădina plăcerilor
, unde cele trei părţi
(
Paradisul, Grădina plăcerilor
și
Infernul
) înfăţișează o spectaculoasă