159 / 325
159
Percepţia acestor opere implică o atitudine holistică, o viziune
însumată a elementelor constituente, o cuprindere a întregului printr-o
înţelegere „globală” a mesajului plastic, ignorând sau ‒ mai bine zis ‒
minimalizând oarecum aspectul fiecărui fragment în parte.
Consistenţa valorică a elementelor constituente este, în principal, atestată
de modul în care ele se asociază întregului, de felul în care fluidizează
sensul privirii anulând efectul de vecinătate a părţilor constituente, care
sunt distincte, ferm conturate.
Din alt punct de vedere, constatăm faptul că, în majoritatea
cazurilor, luate în parte, fragmentele sunt abstracte, fără o relevanţă
figurativă concretă, cum ar fi în cazul elementelor din picturile lui
Giuseppe Crespi, unde „fragmentele” sunt forme exacte, fructe, flori,
cărţi, vegetaţie etc.
Nuanţând acest proces complex al abstractizării, Marshall
McLuhan face comparaţii între mecanismul psiho-fiziologic al percepţiei
vizuale și cel al percepţiei auditive. Îl citează pe cercetătorul american
Georg von Bekesy cu lucrarea
Experiments in Hearing
(
Experienţe în
domeniul auzului
) găsind o explicaţie a reprezentării spaţiului vizual-
plastic: „Paradoxul pe care îl prezintă profesorul von Bekesy constă în
aceea că mozaicul bidimensional este, în realitate, o lume
multidimensională, cu rezonanţă interstructurală. Lumea tridimensională
a spaţiului pictural constituie, întradevăr, o iluzie abstractă, construită pe
separarea completă a văzului de celelalte simţuri.
166
Așadar, deși construită fragmentar, structura plastică a mozaicului
este mai apropiată oarecum, „mai în spiritul” complexului proces al
percepţiei globale a spaţiului, de exemplu, decât de cea iluzorie, sugerată
prin tehnicile perspectivale, ce implică o „restrângere” a întregului
spectru senzorial, preponderent spre domeniul văzului, ignorând parcă
componentele auditive, tactile etc.; „privirea” ia asupra sa calitatea
„decizională” acceptând, de fapt, propunerea unei
convenții
de vagă
sugestie a lumii tridimensionale.
Certitudinii universului perspectival, acelei pseudo-omogenităţi
spaţiale ce rezultă din reducţia vizuală, aproape matematică a lumii reale,
reprezentate în limitele unor suprafeţe de autentică iluzie plastică, tehnica
mozaicului îi opune un demers cu multiple sugestii fragmentare, prin care
166
Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg, Bucureşti, Editura Politică, 1975, p. 82