156 / 325
spaţiul lor „natural”, obișnuit, ce are drept efect un fel percepţie a
înstrăinării, dar și o atitudine de relaționare a acestor obiecte, unele atât de
îndepărtate, o imperioasă necesitate de a „descâlci” sensurile vecinătăților
lor. Provoacă, așadar, o
dinamică a privirii
pentru a înțelege natura
simbolică a asocierilor formale, de acceptare a dezordinii, a situaţiei date,
o reală perspectivă de înţelegere a lumii obiectuale, a naturii sale ‒ până
la urmă ‒ efemeră.
Pe de altă parte, acest amalgam obiectual, ce are busola și luneta
drept elemente centrale, decriptează un anumit tip de preocupare pentru
explorarea geografică și știinţifică în principal, dar și un fel de magnetism
al contrariilor, care determină alăturări de obiecte mai mult sau mai puţin
exotice în spiritul propriu unui univers cultural deschis. Aspectul formal
impecabil, cu detalii de mare efect, provoacă un fel de imbold de
tactilitate ‒ se cer parcă atinse și extrase din condiția lor imuabilă, captive
într-un inefabil și indestructibil tot unitar.
De fapt, obiectele lui Crespi sunt, în marea lor majoritate,
asemănătoare ‒ în special ca demers artistic ‒ acelor
Wunderkammer
-e
(Camere de curiozităţi) destul de răspândite în rândul oamenilor cu
Frans Francken cel Tânăr
–
Wunderkammer
(1636)