153 / 325
153
Dacă o primă conceptualizare a nivelelor de comunicare umană a
fost determinată de cuvânt, ca modalitate superioară de înţelegere şi
utilizare a sunetelor prin modulare vocală, etapa abstractizării vizuale,
Goguryeo
- Coreea de Nord
prin semne plastice convenţionale, este o etapă decisivă, prin care omul
se detaşează de mediul său concret, fizic, explorând la nivel mental
universul său ca un fel de precauție, de protecţie împotriva adversităţilor
vitale, existenţiale.
Această nuanţă iluzorie, pe alocuri magică, a universului plastic a
dominat, în cea mai mare parte, atitudinea creativă, precum și receptarea
operelor figurative de-a lungul istoriei. Chiar și astăzi repere voalate de
natură extatică, mai mult sau mai puţin evidente, mai mult sau mai puţin
asumate, se regăsesc, într-o oarecare măsură, în arta contemporană. De
altfel, magia, sub infinitele ei forme, este o componentă însemnată a
stărilor emoţionale și se insinuează adesea extrem de subtil, valorificând
fragila demarcare a realului de imaginar. Vorbind despre magie în zilele
noastre ne referim, desigur, doar la un anumit aspect, foarte vag, al
conceptului tradiţional, la o componentă mai degrabă atavică a
sensibilităţii umane.
Observând această direcţie a demersului plastic guvernat de
strategiile mistice, care implicau sublimul magic, găsim o explicaţie a
evoluţiei universului plastic din Evul Mediu timpuriu și Renașterea
occidentală. Ca atare, abordarea tehnicilor perspectivale ‒ ce confereau un
aspect mai „realist”, mai modern la acea epocă ‒ reprezenta, totodată, și o
metodă de a înfăţișa imaginarul cât mai „credibil”; cu alte cuvinte, un fel
de a sublima prin iluzoriul noilor procedee.
Divinitatea devenea aproape „palpabilă”, se înscria într-o
dimensiune vizuală echivalentă celei umane, era reperabilă în proximitate,