148 / 325
Reuel Tolkien, este o măsură concretă a potenţialului tehnicilor
digitale și al universului virtual la acea oră, cu un impecabil impact
spectacular.
Plăsmuiri umanoide și peisaje ale unor ţinuturi neverosimile, stârnite
parcă din cele mai nebănuite unghere ale imaginarului, se succed pe ecran
provocând o stare de abandon oniric, de implicare emoţională într-un
univers în care verosimilul este reperat, mai cu seamă, în conflictualitatea
eternului uman.
Fenomenul de interferare a manifestărilor artistice ‒ „sindrom” acut
al artelor contemporane ‒ este dominat de o impetuoasă „imixtiune” a
artelor vizual-cinetice în diverse direcții creative.
Teatrul, mai cu seamă, prin „limitările” de ordin spațial, dar mai
ales datorită rolului de „modus vivendi” al imaginii virtuale în viața
cotidiană ‒ rol dominant de la o vreme ‒ caută soluții de extensie
expresivă în această direcție, cea a
teatrului de imagine
.
„Importanța teatrului de imagine rezidă în felul în care acesta
extinde capacitatea de percepție a publicului. Este un teatru dedicat
creației unui nou limbaj scenic, unei gramatici vizuale «scrise» în coduri
sofisticate de percepție. A sparge aceste coduri înseamnă să intri în lumile
rafinate, senzuale, pe care le oferă acest tip de teatru.”
162
Desigur, până aici am enunțat și încercat să detectăm ceva din
înțelesul și spiritul acestor „coduri”, care, aplicate unui model artistic sau
altuia ‒ teatru, video-art, instalaționism, multimedia-art, net-art etc. ‒ se
adaptează acelui „mediu” artistic rezultând astfel un „metis”, un alt tip de
limbaj. Important însă este faptul că imaginea vizual-cinetică ‒ în
parametrii moderni ‒ se „insinuează” în structura noilor medii artistice
prin intermediul a cel puțin trei trăsături comune:
eclectism, fragmentare
şi deconstrucție,
fenomene complexe culturale, după cum am căutat să le
nuanțăm în celelalte capitole.
Tendinţa de implicare fizică a spectatorului în spaţiul plastic al
instalaţiilor, ale căror dimensiuni diegetice sunt mai mult sau mai puţin
nuanţate ‒ lăsându-i astfel libertatea de a construi propriile sale versiuni ‒
este tot mai evidentă și mai eficientă.
Noile standarde tehnice ale audio-vizualului acoperă cele mai
voluptuoase exigenţe senzoriale, astfel încât virtualul devine mai seductiv
162
Bonnie Marranca,
Ecologii teatrale
, Colecția
Scena.ro&TNTimișoara, 2012, p. 200