150 / 325
III. 2. Despre fragmentare şi eclectism
„Frumos ca întâlnirea
întâmplătoare pe o masă de
disecţie a unei mașini de cusut și a
unei umbrele”
163
Fascinaţia și savoarea „lecturii” unei opere artistice văzute ca întreg,
ca un tot unitar, presupune, în mod logic, un parcurs profund al părţilor
constituente ‒ demers ce poate avea o fluenţă mai mult sau mai puţin
consistentă ‒ iar coerența acestor părți constituente se consolidează
printrun raport biunivoc operă-privitor. Cursivitatea unui discurs plastic a
fost, de-a lungul vremurilor, o chestiune ce ţinea, în primul rând, de
natura sa mai mult sau mai puțin fragmentară, dar și de nivelul de
comunicare dintr-o epocă sau alta, structurat într-un anumit sistem de
convenții ‒ potrivit unor raţiuni legate de misticismul, religia, filozofia, în
general mentalul cultural al epocii.
Încercând o analiză a expresiei fragmentare din arta contemporană ca
particularitate distinctă, nu putem face abstracţie de parcursul istoric al
acestui tip de abordare plastică și nu numai... De modul în care
fragmentarea este sau nu o atitudine personală a artistului, o asumare de
factură esteticoideatică sau un produs al unui mentalități de creație
general-acceptată, postulat potrivit unor uzanţe de factură mistico-
religioasă sau de alte considerente, ce ţin de tehnologii și procedee
concrete, specifice unor anumite perioade istorice.
Modalitatea în care, spre exemplu, elementele constituente ale
spaţiului vizual plastic relaţionează și se raportează unele la altele
corespunde unei anumite strategii artistice de reprezentare a realului, unui
mimesis
pronunţat mai mult sau mai puţin, poate invocat sau chiar
ignorat.
Abordând această idee a imaginii ca iluzie picturală, derivată din
natura vizual-perceptivă a speței umane, constatăm, de-a lungul timpului,
o mare varietate stilistică de plasticizare spaţială și obiectuală a lumii
reale sau imaginare.
163
Lautréamont,
Cânturile lui Maldoror