151 / 325
151
Astfel, indiferent de statutul picturilor rupestre, fie el mistic sau
mijloc de comunicare directă al unor mesaje pragmatice de strictă
utilitate, observăm simplitatea expresiei, eficienţa formală a desenului,
dar și eludarea sau simplificarea, minimalizarea până la anulare a
relaţiilor spaţiale.
Această „omisiune” provoacă, în procesul percepţiei picturilor
amintite, o reconstrucţie imaginară a relaţiilor spaţiale ‒ cu alte cuvinte, o
atitudine activă a zonei imaginar-perceptive, ce evident dinamizează
relaţia interactivă dintre privitor și pictura propriu-zisă. Este cumva
asemănător cu acele complexe fenomene de receptare prin care se
diferenţiază lectura unei opere literare de ecranizarea sa cinematografică.
Putem constata, deci, o juxtapunere a formelor ce relaţionează prin
asocierea acţiunilor, prin aspectul diegetic al întâmplărilor, prin logica
faptelor concrete și mai puţin sau aproape deloc prin raporturi spaţiale.
Chiar și relaţiile dimensionale nu sunt riguros respectate, ceea ce denotă
nu numai un anumit „primitivism” al tehnicilor plastice, ci, mai ales, un
complex exerciţiu vizual ce implică ‒ după cum am văzut ‒ o dinamică
activ-creativă a imaginaţiei iar ‒ din alt punct de vedere ‒ un anumit tip
de convenţie pentru a înțelege mesajul plastic.
Tassili n’Ajjer
- Algeria
Lascaux
– Franța
Abordată din perspectiva istorică a patrimoniului culturii artelor
plastice, putem asemui această manieră de asociere figurativă cu aceea a
fragmentarismului modernist și postmodern, procedee avangardiste ce au
demontat un concept plastic ce părea imuabil, cel al spaţiului perspectival,
produs al unor complexe mutaţii, pornite din Evul Mediu timpuriu și