credibilă. Era atât de „credibilă”, încât în timp s-au produs și plăsmuiri
ireverenţioase ‒ sau considerate ca fiind ireverenţioase de către autoritatea
clericală ‒ datorită asemănării prea naturaliste sau chiar caricaturale dintre
divinitate și speţa umană.
Dar această modalitate de construcţie a unui univers plastic ‒ iluzoriu,
ce-i drept ‒ extrem de apropiat de modul în care operează dinamica
vizualperceptivă umană diminua sever participarea imaginară a
privitorului la întregirea universului plastic de dincolo de reprezentarea sa
directă.
Abilităţile de excepţie ale unor artiști geniali determină instituirea,
în timp, a unui set de valori convenţionale, a procedeelor și stilurilor
artistice care au drept model central omul și universul său spiritual
reprezentat cât mai „real”.
Dincolo de această orientare artistică, stau exemple unice ale unor
artiști care au conferit dimensiuni estetice excepţionale lucrărilor lor, ce
fac dovada că au existat și preocupări pentru structuri plastice a căror
miză nu era doar fluiditatea iluzorie a spaţiului perspectival, ci compoziția
plastică în ansamblul ei, întregul univers figurativ fiind „înnobilat” magic
prin frumusețea sa cromatică și formală, prin simbolistică și geniale
modele de reprezentare a caracterelor și comportamentelor umane.
Fascinaţia operelor antice, a sculpturilor în special, precum și un
imbold dinspre folclor și cultura „păgână” de a insera creaturi
monstruoase, mitice, în scenele religioase se regăsește chiar mai timpuriu
în operele unor mari artiști. Rafael, de exemplu, în
Loggia
de
la Vatican
Loggia
de la Vatican, după modelul
Domus aurea
din Roma antică
Rafael




