145 / 325
145
Sunt, de acum, cunoscute instalaţii sale:
Turbulenţa
(1998),
Extaz
(1999),
Soliloc
(1999),
Fervoare
(2000),
Posedat
(2001) şi
Puls
(2001), care au
un evident rol militant împotriva politicilor culturale şi de represiune
sexuală din ţara sa.
Tot într-un spirit militant, dar la un alt nivel de subtilitate, cu un
evident accent de generalizare, ce invocă solidaritatea umană, instalaţia
artistei israeliene Michal Rovner,
Timp părăsit
, prezentată la Bienala
Veneţiană din anul 2002, lasă o impresie copleşitoare prin măreţia
mesajului şi prin ingeniozitatea plastică.
În mediul imaculat al albului din încăpere se preling parcă şiruri
neîntrerupte de chipuri umane, care se ţin de mână. Imaginile proiectate
discret, precum şi ritmul oarecum mistic, dar totodată solemn al mişcării
acestui lanţ uman ‒ neîntrerupt şi pe mai multe rânduri ‒ creează o
impresie generală bizară, a unui zid fluid.
Rigoarea unui ritual al solidarităţii umane, ce alcătuieşte la nivel
simbolic un zid, o casă, Zidul Plângerii printr-o asociere imediată, are un
efect hipnotic, un hipnotism preponderent ideatic şi mai apoi emoţional.
Imaginea impecabilă, sobră, alb-negru, multiplicată neverosimil,
până la nivelul de sugestie a infinitului, precum şi faptul că se desfăşoară
pe întreaga suprafaţă verticală a încăperii dislocă senzaţia de perfecţiune
şi măreţie divină.
În acest caz, imaginea convenţională a
ferestrei deschise spre cer
‒
după
cum numea poetic, în Renaştere, Alberti rama tabloului ‒ nu mai
există. Limitele ecranului obişnuit dispar și imaginea ia forma încăperii,
chipurile oamenilor se contopesc prin diluţia încadraturilor iar identităţile
fragmentelor se constituie într-un întreg, prin însumare oamenii devin
pietrele
din structura acestor pereţi, dând un sens nou întregului spaţiu.