162 / 325
statutul cultural al privitorului, de mentalul epocii, de rafinamentul
asocierilor ideatice etc.
Are, în același timp, un potenţial discursiv fiind o compoziţie
plastică fragmentară, dacă ne referim la un anumit raţionament de
asociere a formelor, în care obiectele, lucrurile, fiinţele sunt într-o
vecinătate și succesiune faptică aparte dezvoltând un alt tip de „narațiune”
plastică.
„Enunțată” sau „definită” parcă de titlul scris central, ca pe un afiș
din zilele noastre, cuvântul devenind astfel element plastic al compoziţiei,
Melancolia I
este dominată de imaginea unui înger ‒ ce poate simboliza
divinitatea în sensul cel mai larg ‒ într-o atitudine corporală relaxată, dar
cu o mină foarte meditativă, ca și cum s-ar afla într-un răgaz de reflecţie
pentru evaluarea unui posibil travaliu de construcţie, care se presupune că
simbolizează un tip particular de „geneză”, altul decât cel biblic, probabil
chiar conceptul în sine ca noţiune generală.
Câinele ce doarme liniștit, precum și amorașul, ce pare a se juca
inocent, dau un aer relaxat, familiar acestei imagini, în schimb obiectele
de o stranie diversitate ‒ sfera, rindeaua, ciocanul, balanţa farmaceutică,
compasul din mâna îngerului, cheile etc ‒ au un mare potenţial
simbolistic, cu trimiteri la sensuri inedite.
Misterul este sporit de scara ce se ridică și iese din cadrul imaginii,
fiind sprijinită pe o construcţie a cărei arhitectură nu o putem decât
imagina și care ar putea cumva explicita natura și sensul acţiunii
precedente. Nici chiar blocul de marmură, forma sa, nu ne limpezește, ci,
dimpotrivă, complică oarecum lucrurile.