palate utopice, de o stranie îmbinare materială și vegetală, a căror forme
sfidează orice convenţie arhitecturală, dar care pot fi reperate, într-o
oarecare măsură, în modelele de mai târziu ale curentului Art-Nouveau.
În fine, cel de-al treilea tablou al tripticului,
Infernul
, este și cel
mai strălucit exemplu de viziune onirică a unui subiect biblic, inventând
cazne dintre cele mai surprinzătoare, ce plasează în plan secund, undeva
în depărtare, flăcările convenţionale acestui loc. Mai mult decât atât,
chinurile nu sunt provocate de diavoli înfăţișaţi în mod „obișnuit”, ci par a




