174 / 325
plastic dat pe măsura experienţelor sale existențiale și a mentalului
cultural al epocii.
Analizând „mecanismul” percepţiei vizuale, Rudolf Arnheim explică
foarte elocvent modul în care funcţionează complexul fenomen de
evaluare senzorială a unei imagini, deci implicit și problema echilibrului
și a dinamicii fragmentelor constituente: „Combinarea vizuală a liniilor
este guvernată de legea simplităţii. Dacă prin combinare se naște o figură
mai simplă decât suma liniilor separate, ea este văzută ca întreg. Un caz
extrem de asemenea simplitate se obţine prin ceea ce numim hașură: un
grup de linii paralele foarte apropiate creează o imagine generală atât de
simplă încât prin combinare alcătuiesc o suprafaţă coerentă. Liniile nu
mai sunt obiecte individuale, ci devin
linii de haşură
.”
171
Desigur, exemplul acesta este raportat la cea mai simplă formă de
asociere și însumare a elementelor (în cazul dat, linia) unui ansamblu
vizual plastic. Dacă ne referim la forme complexe și la compoziții
formale adecvate, lucrurile sunt mult mai complicate însă principiul
rămâne, în general, același.
Referindu-ne la cele câteva exemple din istoria artei enumerate mai
sus, putem considera că sunt, la rândul lor, rezultante ale unei uriașe
experienţe vizuale, experienţă implicită reprezentărilor plastice în general,
fie că sunt mai mult sau mai puţin imaginare, că sunt mai mult sau mai
puţin rodul unui reflex mimetic.
Folosindu-ne de același raţionament, putem considera că
pretențiozitatea și rafinamentul procesului analitic asociativ ce definește
receptarea unei imagini este, de asemenea, un act cumulativ, ca exerciţiu,
și că diferă fundamental de la o epocă la alta în funcţie de caracteristicile
uneia sau alteia, de aspectele religioase, politice, sociale, culturale, ce
definesc, în ansamblul lor, mentalitatea perioadei în cauză.
Totodată, găsim însă și multe echivalenţe (ce operează la nivel
oarecum iraţional, subordonate unui registru emoţional) între modul în
care se asociază și se învecinează obiectele unui colecţionar din Evul
Mediu și cele ale unei instalaţii artistice, ale unui ansamblaj artistic din
zilele noastre.
În acest sens, Adalgisa Lugli face următoarele observaţii: „De fapt,
visul colecţionarului de
Wunderkammer
-e este în sintonie cu acela al
artistului ce creează asamblaje. Amândouă instituie legături din afara
171
Rudolf Arnheim, Arta şi percepţia vizuală, Bucureşti, Editura Meridiane,1979, p. 222