176 / 325
Rudolf Arnheim face o excepţională analiză a modului în care
percepţia vizuală operează la nivel psiho-fiziologic în raport cu
reprezentarea plastică. Echilibrul, figura, forma, creșterea, spaţiul, lumina,
culoarea, mișcarea, dinamica și expresia sunt analizate profund. Privitor
la aceste reacţii de atracţie și respingere, autorul găsește, desigur, mai
multe explicaţii: „Dacă artistul redă forme familiare, el poate conta pe
imaginea standard pe care privitorul o păstrează în mintea sa. Devierile de
la acest standard generează tensiune. Ultimele sculpturi figurale create de
Wilhelm Lehmbruck, ca și feţele ovale din portretele lui Modigliani își
datoresc zvelteţea plină de tensiune nu numai proporţiilor imaginii vizuale
în sine, ci și abaterii lor de la formele obișnuite ale corpului omenesc.
Pentru a «citi» corect asemenea forme, privitorul trebuie să respecte
regulile jocului așa cum rezultă ele din imaginea integrală sau chiar din
stilul epocii respective.”
174
În cazul acesta, autorul găsește că acceptarea unui anumit tip de
„deviaţionism” de la „imaginea standard” se datorește stilului artistic ce
se instaurează, într-o anumită epocă, de către un artist, un grup de artiști,
o
şcoală
ce se impune ca instituţie formatoare de modele artistice, care
controlează, într-o anumită măsură, orientările estetice. Ele, proliferând,
se diluează, prin multiplicare excesivă, și devin ceea ce numim
modă
: „În
propria noastră civilizaţie, femeile grotesc alungite din revistele de modă
ni se par normale, nu numai pentru că ne-am obișnuit cu ele, dar și pentru
că trupurile lor subţiratice concordă cu o siluetă feminină agreabilă adânc
înrădăcinată în conștiinţa bărbatului modern.”
175
, scria
Rudolf Arnheim în anii ‘70 ai secolului trecut.
Adaptând observaţiile lui Rudolf Arnheim modului de manifestare
a simpatiei și a antipatiei, putem afirma că „simpatia” poate fi dobândită
prin exerciţiu, prin educaţie fiind, mai mult sau mai puţin, și o chestiune
de convenţie până la urma urmei.
Desigur, urmând același raţionament, vom deduce că „antipatia”
poate fi, dimpotrivă, un produs al neobișnuinţei ‒ se știe că o importanţă
decisivă în instaurarea instinctivă a respingerii, ca manifestare organică, îl
are necunoscutul, străinul, în zilele noastre acel
alien
, prototip
cinematografic, devenit un confuz arhetip cultural. Această pornire de
174
Rudolf Arnheim,
Arta şi percepţia vizuală,
București, Editura Meridiane, 1979, p. 418 17
175
Ibidem