178 / 325
III. 3. Despre colaj
Extrapolând acest fenomen al sensurilor pe care obiectele le pot
dobândi în structurarea unei colecţii, putem găsi un demers asemănător în
arta colajului, care duce mai departe raportul vecinătăţilor, spre un fel de
strategie prin care alăturările pot provoca tensiuni, tensiuni ce nu sunt
susţinute de convenţionala logică a lucrurilor. Această tehnică de creaţie
artistică, abordată pentru prima dată de Pablo Picasso, presupune o
combinare de elemente de naturi diferite fără a avea o logică strictă,
folosindu-se de materiale eterogene (ziare, bucăţi de fotografii, porţiuni
pictate, diverse obiecte etc), care formează o unitate prin însumarea
acestor bizare juxtapuneri. Este interesant că, în momentul când a început
să folosească acest nou mod de expresie, Picasso și Georges Braque se
exprimau deja prin maniera cubistă, modalitate modernă de esenţializare a
formelor. Cu toate acestea, ei au ales colajul, denumindu-l
faza sintetică
a cubismului, ca atare considerând această formă de expresie ca fiind mai
eficientă din perspectiva mesajului plastic.
Pe de altă parte, se construia și o interesantă tridimensionalitate, nu
în spiritul credibilizării unui spaţiu iluzoriu perspectival, ci prin
accentuarea reliefurilor obiectuale în raport cu suprafaţa tabloului.
Desigur, colajul presupunea o nouă convenţie: acceptul intruziunii unui
obiect finit și autentic într-un univers formal de factură plastică și
asocierea sa demersului emoţional și ideatic al mesajului artistic.
Colajul, această paradigmă a contemporanităţii, a fost definit
oarecum reductiv de către Max Ernst ca „o întâlnire a două realităţi într-
un plan care le este la fel de străin și uneia, și celeilalte”, astfel ele nu mai
sunt atât de îndepărtate una de alta pentru o anumită realitate artistică, nu
mai există niciun plan care să-i fie străin.
De altfel, revenind la spiritul colecţionarului, la aspectul eterogen
al muzeelor, ca plan de intersecţie a valorilor artistice cu nuanţe deseori
atât de îndepărtate, îl putem considera, într-un fel, drept sursă de plecare a
demersului artistic de tip colaj.
Deși eterogene, în multe cazuri, materialele și obiectele sau
fragmentele de obiecte se omogenizau prin asocieri ingenioase. Chiar
dacă adesea vecinătăţile deveneau provocatoare, prin insolitul lor erau cu
atât mai interesante și mai atractive, cu cât potenţialul emoţional și
conflictual era mai acut.