181 / 325
181
proceduri fotografice, imaginea concretă, extrem de clară, a unei
împletituri ‒ de fapt, șezutul unui scaun.
Asocierile se raportează la acest singur element figurativ, care este
împletitura șezutului de scaun, el este reperul central, deoarece celelalte
forme sunt de natură abstractă, cu un consistent potenţial sugestiv.
Tehnicile de colaj folosite de cubiști devin explozive în vâltoarea
experinţelor și a viziunilor dadaiste, descrise de Mario De Micheli:
„Pentru unii
activismul
Dada era un fel de acrobaţie zburătoare fără
plasă, era un mod de a se simţi vii, într-un continuu risc intelectual.”
177
Desigur că într-o asemenea atmosferă euforică de „eliberare” și
libertate imaginativă, de sfidare a convenţionalismului, creaţia devine
aproape imponderabilă, dezlegată de orice constrângere a normelor și,
mai mult, o sfidare a acestora.
„Așa s-a născut DADA, dintr-o nevoie de independenţă, de
neîncredere faţă de comunitate. Cei care sunt cu noi își păstrează
libertatea. Noi nu recunoaștem nicio teorie. Ajunge cu academiile cubiste
și futuriste, laboratoare de idei formale. Arta servește la acumulat bani sau
la a-i gâdila pe drăguţii de burghezi? Rimele își acordă clinchetul cu
monedele și muzicalitatea alunecă de-a lungul liniei pântecului văzut din
profil. Toate grupările de artiști au sfârșit la această bancă, chiar dacă au
călărit pe comete diferite. E vorba de o poartă deschisă spre posibilităţile
de a te rostogoli între perne și o masă bună.”
178
177
Mario De Micheli,
Avangarda artistică a secolului XX
, București, Editura Meridiane,
1968, p. 156
178
Ibidem, p. 266. Aici este citat un fragment din Manifestul Dada, primul manifest al
mişcării, scris de Tristan Tzara şi publicat în numărul 3 al revistei Dada din Zürich în anul
1918.