coperţile de discuri și cărţi până la marile panouri electronice de afișaj
stradal. Desigur că, în aceeași măsură, le regăsim și pe ecranele
televizoarelor și ale monitoarelor de tot felul, în spaţiile publice, de la cele
mai diverse magazine, săli de aeroporturi, metrouri sau gări până la sălile
muzeelor de artă contemporană.
Tot în perioada avangardei istorice modalităţile de exprimare
vizuală, prin tehnica colajului, au fost diversificate prin introducerea unor
obiecte în spaţiul pictural ‒ altele decât hârtia de ziar sau cea fotografică,
mai mult chiar decât mușamaua lui Picasso, care, de fapt, era tot un suport
de imagine fotografică.
De exemplu, Jean (Hans) Arp , în lucrarea
Trusă pentru un Da
,
alătură, într-un spirit ludic, bucăţi de lemn de diferite culori și forme ca
Jean (Hans) Arp
-
Trusă pentru un Da
rezultantă a unui fel de sintaxă asociativă, ce relevă parcă libertatea
creativă absolută și o inepuizabilă sursă de sugestie plastică de factură
abstractă, ce se regăsește în aceste structuri amorfe. Lucrarea exprimă, în
sine, spiritul dadaismului, absenţa oricărei inhibiţii asociative, dar,
totodată, și o subtilă omogenitate a unor obiecte eterogene, unitate
consolidată prin natura lemnului ca element comun al întregii compoziţii.
Cu un demers identic, dar folosindu-se de obiecte cu forme mult mai
coerente, Kurt Schwitters propune o definiţie pentru conceptul său artistic




