165 / 325
165
prospecţie imaginară, de la inocenţa paradisiacă la abisul morbid al
Iadului trecând prin opulenta suprafaţă a deliciului din
Grădina plăcerilor
ca un fel de parcurs al preceptelor moralităţii creștine.
Fabulosul acestei opere este gradual, crescând de la o scenă la alta,
de la un tablou la altul, atingând apogeul în ultimul tablou, care este
dominat de tușa apăsătoare a coșmarului. Privind alăturarea paradisiacă,
amiabilă, reconfortantă a animalelor, dintre speciile cele mai comune
până la cele legendare ‒ cum ar fi licornul sau sirena care citește o carte
plutind relaxată ‒ nu putem omite totuși faptul că această armonie este
scurt-circuitată de imaginea unei pisici cu șoarecele în gură și a unei
păsări ce înghite o broască chiar în proximitatea lui Dumnezeu, ce tocmai
i-o prezintă lui Adam pe Eva.
În spaţiul din profunzimea Paradisul-ui vegetaţia comună, familiară
pământeanului, precum și relieful terestru sunt completate de plante și
formaţiuni telurice inedite, total necunoscute. Această iluzie a unei lumi
de basm, cu atmosferă tihnită (în ciuda faptului că are o consistentă
infuzie de forme inofensive, dar străine și neliniștitoare) este doar un vag