86 / 325
cuvinte, de manifestare a sunetului și imaginii în anumite spaţii, ale căror
sensuri originare sunt remodelate, consolidate sau deturnate.
Extrem de atent la valoarea intimă a materialelor, a personajelor, a
plasticităţii imaginii, în raport cu valori contextuale fundamentale:
apă,
foc, aer, pământ
, Bill Viola caută înţelesurile existenţiale și, mai ales,
spirituale ale acestor medii, pe care le explorează oarecum ritualic,
imprimându-le astfel un caracter sacru.
Ca și alţi artiști contemporani, el folosește semnalul electronic ca un
material primordial de expresie, atât în sunet, cât și în imagine, potrivit
dictonului împrumutat de la Marshal McLuhan, care spune că în era
imaginii electronice: „mediul este mesajul”. Bill Viola dă măsura
concretă a specificului artei secolului al XX-lea, unde culorile și penelul
tradiţional sunt înlocuite parţial de camera video, de computer și
programele sale digitale.
În anul 1979 el realizează lucrarea
Bazinul oglindă
108
,
în care
timpul
curge pe două nivele
, acela al apei ce, prin reflexii, povestește viu și
luminos destinul atmosferic al zilei și cel al spaţiului de deasupra
bazinului, care a îngheţat odată cu imaginea unui întotător suspendat în
aer în timpul săriturii. Atmosfera aceasta metafizică este întărită, mai ales
la nivel narativ, prin zgomotele absolut banale ale mediului,
„materializate” parcă de vibraţia aerului, ele mențin și consolidează
fluența unor posibile întâmplări de pe marginea piscinei.
10
8 https://www.youtube.com/watch?v=GHdX7sApIMc