Becul Peticit - Gheorghe Sfaiter

85 / 325

85
asupra conștiinţei colective este denunţat, în spirit ludic, de Ange Leccia
în lucrarea video Aranjament Stasi (1990), în care, persiflând procedura
în sine, face trimitere la regimurile totalitare, montând două camere de
supraveghere care se urmăresc, în mod absurd, reciproc.
Esteticianul Thierry Kuntzel urmărește, dimpotrivă, cu persistenţă,
dispariţia sau, mai bine zis, metamorfozarea formelor glisând implacabil
spre starea amorfă a fundalului ce se confundă cu substanţa electronică a
„zăpezii” ecranului. Obiectele se diluează, consistenţa lor este mistuită
lent de albul confuz al fundalului pentru a reapărea o altă formă, la fel de
incertă ca aceea dispărută. Un joc fotografic alb în alb, unde albul
devorator, simbol al eroziunii timpului, persistă în sens existenţial.
Videoinstalaţiile sale Nostos I (1979), Nostos II (1984), Iarna (Moartea
lui Robert Walser) (1990) 107 , Valurile (2003) sunt repetiţii aproape
obsesive a acestui tip de demers artistic.
Imaginea video, prin accesibilitatea ei, a devenit și un mijloc prin care,
la începuturi, artiștii anilor ’60 înregistrau și ilustrau, totodată,
happeningurile și performance-urile pentru a anula caracterul efemer al
acestor manifestări, ale căror rădăcini se regăseau în avangarda istorică
(dadaism, futurism) și prin care expresia corpului, mod de exprimare viu
și direct, devenea un alt nivel de exprimare formală. Explorarea
valenţelor plastice ale corpului uman dincolo de sensul strict dramaturgic
al baletului, mult mai liber și mai deschis, mergând până la inflexiuni
mistice, cu nuanţe ritualice, aceste forme de expresie, adesea impregnate
masiv de subiectivitate și cu caracter irepetabil, reclamau de la sine
„eternizare” și, întocmai ca și în muzica de jazz, evident, înregistrarea lor.
Joseph Beuys, Vito Acconci, Bruce Nauman, Marina Abramovici și
mulţi alţii au utilizat imaginile de film sau mai ales video (mai târziu)
pentru a înregistra sau transmite în direct aceste spectacole. Adesea aceste
înregistrări au devenit opere de sine stătătoare prin recuperarea lor,
dobândind calitatea de fenomene artistice irepetabile prin ţinuta lor
plastică, ajungând, cu timpul, repere culturale, incluse în patrimoniul unor
muzee și galerii de profil.
Total diferită este atitudinea lui Bill Viola faţă de substanţa artistică a
imaginii video, de felul în care se omogenizează dispozitivul artistic prin
îmbinarea materialităţii obiectuale cu imaterialitatea virtuală; cu alte
10