138 / 325
mai exactă, mai credibilă, dar şi mai
dramaturgică
a efortului depus de
Zidane ‒ prin extrapolare, de către toţi combatanţii, conferind astfel
spectacolului audio-vizual un autentic dramatism.
Comparând oarecum maniera de exprimare artistică a lui Douglas
Gordon şi Philippe Parreno cu stereotipiile producţiilor de televiziune,
trebuie totuşi să remarcăm că, în afara lui Jean-Luc Godard, au fost şi alţi
artişti ce au adaptat procedee creative de sorginte avangardistă în acest
domeniu.
Încă din anii ’60 regizorul francez Jean-Christophe Averty produce
emisiuni de televiziune ce se detaşează total de programele convenţionale,
cu o abordarea fantasmagorică (din punct de vedere vizual în special)
după scenarii de divertisment, care însă depăşesc această condiţie
convenţională, de comedie de televiziune, devenind adevărate
experimente vizuale, moderne prin utilizarea unor colaje electronice, ce
amintesc de universul suprarealist, de fantezia naivă, debordantă a lui
Georges Melies din perioada timpurie a cinematografului.
Prin tehnici de încrustare, de mixare, de blue screen etc.,
JeanCristhophe Averty realizează halucinante colaje electronice citându-i
adesea pe marii săi precursori din istoria artelor plastice: Georges Braque,
Pablo Picasso, Marcel Duchamp, dar, mai cu seamă, pe scriitorul
Raymond Roussel cu acele
incizii în incizii
, specifice operei sale
Noi
impresii din Africa
în care recurge la o ingenioasă manieră de joc de
cuvinte, unde reverberează modelele colajului plastic.
Într-un fel precursor al videoclipului muzical de astăzi, Jean-
Cristophe Averty construieşte un univers vizual de autentică valoare
artistică. Escamotând artificiozitatea cauzată de limitele tehnice, el
decontextualizează forma ‒ lăsând-o însă identificabilă ‒ prin soluţii
tehnice inedite cu un real rafinament, ce conduc spre o adevărată pictură
electronică.