319 / 325
319
înrudirilor, constrângând dispersivele solicitări senzoriale şi confuziile
emoționale să accepte direcțiile ordonatoare ale rațiunii ce operează în
favoarea unei transparentizări a realității în desfăşurare, spre identificarea
sensului, şi selecția şi investirea repertoriilor semiologice. Sunt analizate
aporturile intuițiilor culturale şi artistice, cu specificitatea condiției
vizuale, dar şi cu comparații şi identificări în instrumentarele altor expresii
culturale destinate celorlalte simțuri, muzica, mişcarea, mai cu seamă,
efectele diferitelor tensiuni afective, şi aportul sensibilității perceptive.
Dialectica opțiunilor pentru formalizarea abstractă, şi retoricile
mimesisului, tensiunile dintre gândirea şi imaginativitatea simbolică şi
depeizarea nivelelor sensului şi semnificației, traseele eliberării semnului
de povara simbolică a relației directe cu sensul şi chiar cu semnificația
restrictivă şi, în cazul experimentelor şi experiențelor ludice, cu totala
recognoscibilitate în universul codurilor practicate de o comunitate. De la
aceste incursiuni exemplificate cu cazuri din discursurile imagistice ale
culturilor prealfabetice, şi cu cazuri din acele culturi ce regăsesc portanța
mimesisului, de la sintezele ce relevă schematismul calofil al proporțiilor
ideale şi explorează legitățile formulării distanțelor spațiale şi din nou la
bifurcările radicalizate de modernitate/post şi transmodernitate dintre
mimesisul brutal, nemediat şi abstracția formală sau pur instinctiv
gestuală, de la fascinația realului în toate condițiile sale, la autismul total
al condensatelor imagistice. Firesc, studiile de caz, bogat ilustrative
referitor la genurile tradiționale, sunt prezentate într-o complexă
perspectivă a evoluției tehnologice şi stilistice, cu subtilitate analitică, în
artele vizual-cinetice.
Un alt traseu urmărit este cel al operaționalității timpului în cazul artelor
pur spațiale, unde timpul este semnificat de un complex joc metaforic
soluționat la nivelul sintaxei şi topicii compoziționale, (tipologii de
dinamism, efecte de ritm, manevre cromatice, ) şi artele ce ingerează
mişcarea. Din acest punct în teză este urmărită cu finețe pluritatea
calităților temporale specifice creației cinematice, videoartei ca tehnică
analogică şi actualității artelor digitale, şi universului virtual, din ce în ce
mai liber de suportul realității date.
Autorul urmăreşte nu numai manevrele unor mari autori pentru a situa
privitorul în timpul subiectiv al operei lor, de a instaura transparența
fluidă a unei temporalități ”fără limite” ca Bill Viola, sau timpul reveriei
ce absoarbe şi substituie realitatea ca în cazul lui Alain Resnais, timpii