Background Image
Previous Page  260 / 325 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 260 / 325 Next Page
Page Background

25. Zi de vară ploioasă. Prim-planul Copilului.

Scenariu

ca să nu se taie cu briciul lucios ca axul cardanic al Simsonului lui nea

Nelu, ce se ridica până la cer, învolburat de vânt.

Imagine

Zi de vară, plouă torenţial. Imaginea Copilului în prim-plan, îmbrăcat cu o

pelerină de plastic, transparentă. Capişonul acoperă temeinic capul

Copilului, chiar mai mult decât ar fi nevoie. El caută din privire ceva şi

găseşte, ca din întâmplare, camera spre care priveşte insistent, dar neutru

pe tot parcursul planului. Clipeşte din când în când, pe faţă are câţiva

stropi de apă iar din nas şi din gură îi ies aburi. Imaginea este, de

asemenea, foarte lentă, de parcă ar fi un vis. ~ 15 sec.

Sunet

Muzica oboiului este intercalată succesiv cu ţiuitul de ureche internă,

persistent şi agasant.