30. Imaginea unui televizor plin de pureci. În fața lui, pe rând, apar
trei personaje.
Scenariu
Apa mustea, ca într-un burete îmbibat, în ciorapii de lână, ce fluturau
falnic, mai ales de 1 Mai, în faţa tribunei unde ne ascundeam până seara
târziu.
Imagine
Ecranul unui televizor cu o imagine care „fierbe”, plină de „pureci”
(nisip). În fața televizorului, în prim-plan, este Copilul, care priveşte spre
cameră şi se roteşte uşor spre dreapta transformându-se pe nesimțite în
Student şi, mai apoi, în matur (El). Mixajul este extrem de lent iar
capetele aproape că se „metamorfozează” dintr-un personaj în altul.
Sunet
Continuă aceeaşi linie melodică de pian din planul anterior însă
însoțită, din când în când, de țiuitul ascuțit şi persistent al urechii.




